DECIZIE nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Ciobanu, Petrică Florea, Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu în Dosarul nr. 1.741/239/2008 al Judecătoriei Hârlău.La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, întrucât critica vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege atacate, respectiv ca neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din acelaşi cod, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.741/239/2008, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Mihai Ciobanu, Petrică Florea, Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, care condiţionează anularea actului de procedură făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, încalcă obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Consideră că normele care reglementează desfăşurarea procesului penal sunt de interes public şi, ca atare, orice încălcare a acestora ar trebui sancţionată cu nulitate absolută, condiţionarea anulării actului fiind o derogare de la obligativitatea respectării legii, obligativitate prevăzută de Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei nu invocă încălcarea unor principii sau prevederi constituţionale, ci arată că instanţa de judecată nu a respectat prevederile de lege criticate, deoarece nu a verificat din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Totodată, evidenţiază faptul că instanţa a respins excepţia neregularităţii actului de sesizare prin încheiere, şi nu printr-o hotărâre supusă unei căi de atac, cum ar fi trebuit să prevadă în mod expres textul de lege criticat.Judecătoria Hârlău nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art.197 alin. 1 şi 4: "Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. […]Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.";– Art. 300 alin. 1 şi 2: "Instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (2) referitoare la dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, precum şi a prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Autorii excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, ci sunt nemulţumiţi, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare de către organele de urmărire penală şi instanţa de judecată a respectivelor prevederi de lege. Or, sub acest aspect, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa de judecată. Atât interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, cât şi, în speţă, aprecierea legalităţii activităţii desfăşurate de organele de urmărire penală sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorilor excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă.II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, aceste prevederi de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici identice. În acest sens este Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005, prin care Curtea a reţinut că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă.Aşa fiind, normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiţionarea anulării actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau a unei "derogări" de la obligativitatea respectării legii, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Ciobanu, Petrică Florea, Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu în Dosarul nr. 1.741/239/2008 al Judecătoriei Hârlău.II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește