DECIZIE nr. 1.399 din 3 noiembrie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 9 decembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gelu Stănescu şi Mariana Stănescu în Dosarul nr. 1.626/838/2008 al Judecătoriei Lieşti.La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei, Gelu Stănescu şi Mariana Stănescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Autorii excepţiei solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.626/838/2008, Judecătoria Lieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.Excepţia a fost ridicată de inculpaţii Gelu Stănescu şi Mariana Stănescu, prin apărător ales, într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 încalcă prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că „regimul sancţionator prevăzut de art. 11 din Legea nr. 87/1994, republicată, realizează o discriminare nejustificată, astfel încât oferă posibilitatea organelor judiciare să pedepsească diferit pe cei care au comis fapta înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 în raport cu cei care au comis aceeaşi faptă după intrarea în vigoare a acestei legi. Aşa se face că inculpaţii nu au avut posibilitatea de a beneficia de aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru simplul fapt că au săvârşit infracţiunea în cursul anului 2004. De asemenea, dispoziţiile legale care oferă posibilitatea organelor fiscale de a stabili cuantumul prejudiciului prin estimare încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, prin aceea că metoda de calcul nu poate fi verificată şi cenzurată de către inculpaţi, lăsând câmp liber arbitrajului.”Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, lege abrogată prin art. 16 lit. a) al cap. IV din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.Acest text de lege este raportat la prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin actul normativ abrogator se reglementează un nou regim sancţionator, legiuitorul fiind liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.Autorii excepţiei consideră, în esenţă, că neconstitu ţionalitatea este determinată de faptul că nu au avut posibilitatea de a beneficia de aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece au săvârşit infracţiunea în cursul anului 2004.Or, asemenea critici referitoare la aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţei de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gelu Stănescu şi Mariana Stănescu în Dosarul nr. 1.626/838/2008 al Judecătoriei Lieşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x