DECIZIE nr. 1.399 din 16 decembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 15 ianuarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 195 10/02/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 708 25/05/2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice Pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună în Dosarul nr. 68/326/2008 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 68/326/2008, Tribunalul Harghita – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice Pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii, intră în "coliziune grea" "cu dispoziţiile art. 1, 11, 20, 21, 24, 129, 148, 154 din Constituţia României". În acest sens, arată că înapoierea abuzivă a recursurilor prelungeşte excesiv perioada în care justiţiabilul îşi poate exercita drepturile procesuale. Recursurile înapoiate în mod repetat de multe instanţe de judecată privesc drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la apărare, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii etc.Tribunalul Harghita – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă nu afectează drepturile părţilor, cererea de recurs urmând să fie înregistrată după refacerea ei cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "5. Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, art. 11 – "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 20 – "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 21 – "Accesul liber la justiţie", art. 24 – "Dreptul la apărare", art. 129 – "Folosirea căilor de atac", art. 148 – "Integrarea în Uniunea Europeană" şi art. 154 – "Conflictul temporal de legi".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă nu încalcă niciunul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului invocate de autorul excepţiei. Dimpotrivă, prevederile cuprinse în textul de lege criticat sunt în favoarea justiţiabilului şi în sprijinul dreptului său la apărare, prin aceea că dă posibilitatea preşedintelui instanţei de judecată să înapoieze părţii prezente cererea de recurs, pentru a fi refăcută, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. În această situaţie, termenul de recurs se prelungeşte cu 5 zile. Pe de altă parte, art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, fiind o normă de procedură, este de competenţa exclusivă de reglementare a legiuitorului.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice Pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună în Dosarul nr. 68/326/2008 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x