DECIZIE nr. 1.390 din 26 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Lucian Boisan în Dosarul nr. 3.733/233/2008 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.733/233/2008, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Lucian Boisan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei şi art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile omului, precum şi ale art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, deoarece instituie o dublă incriminare cu regim sancţionator diferit, atâta vreme cât infracţiunea de înşelăciune în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune complexă, care cuprinde în conţinutul său ca element constitutiv o acţiune care reprezintă prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală opinează că excepţia formulată este nefondată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal – Înşelăciunea, care au următorul conţinut:"Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 855 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, şi Deciziei nr. 566 din 27 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, Curtea Constituţională a statuat că „înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale”.Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 20 şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi la principiul legalităţii pedepselor.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de acestea, Curtea mai constată că textul legal criticat instituie în teza a doua concursul de infracţiuni atunci când mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune. Or, o asemenea reglementare nu este de natură a contraveni în vreun fel dispoziţiilor invocate, întrucât necesitatea ei izvorăşte tocmai din respectarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora în România, ca stat de drept, dreptatea reprezintă o valoare supremă. De altfel, concursul de infracţiuni reprezintă o formă a pluralităţii de fapte penale, care constă în aceea că una şi aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. În cazul de faţă, legiuitorul, în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie, a înţeles să dea eficienţă scopului procesului penal prin aceea că nu a lăsat nesancţionată o faptă care, deşi este rezultatul unei singure acţiuni, lezează deopotrivă două valori sociale ocrotite de legea penală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Lucian Boisan în Dosarul nr. 3.733/233/2008 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește