DECIZIE nr. 1.386 din 26 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Toma – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosarul cauzei, Lenuţa Daniela Benzimra şi Cristophe Albert Roland Benzimra au depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.677/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. 6 teza finală din Codul fiscal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză civilă ce are ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată că respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate, motivată pe neplata impozitului pe venitul din transferul proprietăţii imobiliare, obligaţie ce incumbă vânzătorului, reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al cumpărătorului. Consideră că există o disproporţie între interesul general şi interesul persoanei afectate (actualul proprietar al imobilului), care, pentru a obţine înscrierea dreptului său de proprietate, se vede nevoit să aştepte până ce fostul proprietar achită impozitul sau să îl plătească el în numele acestuia, impunându-i astfel o sarcină excesivă. Arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în cuprinsul textului constituţional.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, având următorul cuprins: „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului”.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia, Curtea constată că, în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. Cu acel prilej, Curtea a arătat că dispoziţiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Prin urmare, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. În realitate, ceea ce se supune atenţiei Curţii, în cauza de faţă, este o problemă de interpretare şi aplicare a legii în situaţia particulară relevată de instanţa de judecată.Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că dreptul de proprietate al petenţilor îşi are temeiul în Sentinţa civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 8.866/302/2008, iar potrivit art. 77^1 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „în cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent. Instanţele judecătoreşti care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii”.Situaţia particulară învederată de petenţi, în sensul că prin Sentinţa civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, iar acest impozit pe tranzacţiile imobiliare nu exista în anul 1997, situaţie ce justifică aprecierea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală, nu poate fi primită pentru cel puţin trei argumente, după cum urmează:– afirmaţia că în anul 1997 nu exista impozitul pe tranzacţii imobiliare nu este corectă. Acest impozit a existat dintotdeauna, însă nu sub forma în care este instituit astăzi prin Codul fiscal;– instanţa a constat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, pe baza unor înscrisuri sau altor probe, iar nu în baza existenţei unui act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât, în cazul în care ar fi existat un astfel de act autentic, acţiunea în constatare a petenţilor nu ar mai fi avut obiect. Or, ocolind prevederea legală potrivit căreia înstrăinarea imobilelor se face numai prin act autentic, petenţii s-au expus unor riscuri, inclusiv riscului ca vânzătorii să nu-şi achite impozitul datorat, şi prin aceasta să paralizeze cererea de intabulare a dreptului lor de proprietate;– potrivit tezei a doua din alin. (6) al art. 77^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa avea obligaţia să comunice organului fiscal competent hotărârea definitivă şi irevocabilă, precum şi documentaţia aferentă, în vederea calculării şi încasării impozitului pe transferul proprietăţilor imobiliare. În cazul în care s-ar fi făcut o atare comunicare, ar fi existat un dosar de executare pe numele vânzătorilor şi, probabil, impozitul datorat s-ar fi plătit.Prin urmare, situaţia particulară la care s-a ajuns nu poate fi imputată textului legal criticat, dat fiind că, prin reglementarea acestui text, legiuitorul are grijă să protejeze dreptul statului de a-şi încasa de la contribuabili impozitele şi taxele datorate, fără a veni în coliziune cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie.Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa critică dispoziţiile art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fără a avea în vedere că acestea trebuie interpretate şi prin prisma tezei întâi şi a doua din text, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Toma––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește