DECIZIE nr. 1.385 din 20 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Griga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romaero” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.321/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.273D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.321/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Romaero" – S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva Sentinţei comerciale nr. 12.904 din 11 noiembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială, într-o cauză având ca obiect o acţiune pentru plata dividendelor datorate pe anul 2001, precum şi a penalităţilor şi majorărilor de întârziere datorate pentru neplata acestora.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile art. 3 alin. (2) din actul normativ criticat, potrivit cărora "penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de plată urmează regimul juridic al creanţelor bugetare", încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 73 şi art. 139, deoarece reglementează aspecte care au referire directă la bugetul de stat, or, potrivit art. 139 din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", neputând astfel să producă consecinţe juridice în domenii în care acestea pot fi reglementate numai prin legi.Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 – act normativ emis de Guvern – modifică însăşi legea, deoarece reglementează aspecte care au referire directă la bugetul de stat, ceea ce contravine principiului referitor la ierarhia actelor normative, un act normativ cu putere juridică inferioară neputând să adauge, să modifice, să completeze sau să contrazică un act normativ care are o putere juridică superioară.De asemenea, autoarea arată că prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 se modifică natura juridică a dividendelor – „din creanţă comercială în creanţă bugetară”, ceea ce este neconstituţional. Dividendele, definite la art. 67 din Legea nr. 31/1990 ca fiind cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat, au caracter comercial şi nu pot fi încadrate în categoria creanţelor bugetare şi, în consecinţă, să urmeze regimul juridic al acestora.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială consideră că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 73 şi ale art. 139 din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2002.Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:– Art. 3: "(2) Penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de plată urmează regimul juridic al creanţelor bugetare."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 73 privind categoriile de legi şi ale art. 139 referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României (devenit art. 108 în urma revizuirii din 2003) şi ale art. 1 pct. II poz. 2 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 341 din 27 iunie 2001 şi a fost aprobată prin Legea nr. 769/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 15 ianuarie 2002.Scopul adoptării Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, astfel cum reiese din expunerea de motive, a fost cel al unificării şi sistematizării într-un singur act normativ a prevederilor care aveau ca obiect de reglementare repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, şi care se regăseau în diverse acte normative, astfel:– repartizarea profitului s-a făcut potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 23/1996 privind repartizarea profitului la regiile autonome;– sumele reprezentând diferenţa dintre impozitul pe profit […] se repartizau ca surse proprii de finanţare, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit;– nu exista un cadru legislativ pentru constituirea fondului de rezervă la regiile autonome, acesta fiind reglementat numai pentru societăţile comerciale prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.2. Dispoziţiile legale criticate, în mod punctual, reglementează regimul penalităţilor şi majorărilor de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de plată ce urmează regimul juridic al creanţelor bugetare, dispoziţii care se regăseau, de principiu, şi în vechea reglementare, respectiv în Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, care prevedeau: „Cota majorării de întârziere aplicată va fi cea prevăzută de legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor.”3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitatea privind reglementarea unor aspecte referitoare la bugetul de stat printrun act normativ emis de Guvern, şi nu prin lege, cum prevede art. 139 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută.Sintagma "numai prin lege" din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţia României nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie, Parlamentul având în egală măsură competenţa de a adopta legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice [art. 115 alin. (1) din Constituţie], aşa cum, de altfel, sa întâmplat şi în situaţia de faţă.A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări.De altfel, se poate lesne observa, chiar din expunerea de motive, că Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 nu a făcut decât să unifice prevederile referitoare la repartizarea profitului societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi al regiilor autonome etc. existente în mai multe acte normative, şi acestea tot de natura legislaţiei delegate, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, astfel încât critica autorului nu se susţine.Sintagma "numai prin lege" urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.Faţă de cele arătate, excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romaero” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.321/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește