DECIZIE nr. 1.385 din 16 decembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.189/62/2007, Tribunalul Braşov – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 inserează în textul legii o limitare inacceptabilă a exercitării dreptului de proprietate. Astfel, procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pot fi iniţiate numai în termen de 6 luni de la adoptarea legii. Potrivit alin. (5), lipsa de acţiune în acest interval de timp atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Practic, această interdicţie vizează nu numai împiedicarea folosirii legii, ci şi a dispoziţiilor din dreptul civil care garantează proprietatea. Pe de altă parte, textele de lege criticate instituie o discriminare între foştii proprietari, care au depus notificare în vederea restituirii, şi aceia care nu au respectat acest termen, ceea ce conduce şi la o încălcare a principiului constituţional al garantării proprietăţii private. De asemenea, procedura instituită prin art. 22 din lege este o jurisdicţie specială, administrativă, facultativă, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, precum şi cu cele cuprinse în art. 16 privitoare la egalitatea cetăţenilor în drepturi şi art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Braşov – Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 22 alin. (1) şi (5): "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.[…](5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."; … – Art. 45 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (4) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 9 aprilie 2004, şi Decizia nr. 99 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, Curtea Constituţională a constatat că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.De asemenea, Curtea s-a pronunţat şi asupra constituţionalităţii art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la art. 44 alin. (1)-(3) şi (8) din Constituţie, prin Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004.În această decizie, Curtea a constatat că susţinerea potrivit căreia art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 înfrânge dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie porneşte de la o premisă greşită, şi anume aceea a absolutizării exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ca şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. În lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textul de lege criticat, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.Argumente asemănătoare au fost reţinute şi pentru a susţine conformitatea art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (8). Astfel, textul de lege criticat nu operează o expropriere ori o confiscare, ci doar sancţionarea proprietarului nediligent, care nu a înţeles să îşi exercite dreptul său în termenul prevăzut de lege. De altfel, imprescriptibilitatea, consfinţită în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat şi în cazul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.Considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Braşov – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește