Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 21 ianuarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.743/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea ia act de prezenţa domnului Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.743/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Zheng Guoyou într-o cauză privind soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece normele criticate oferă posibilitatea ca Oficiul Român pentru Imigrări să emită o decizie de returnare a străinului în acelaşi moment în care îi comunică acestuia decizia de respingere a cererii de acordare a regimului tolerării pe teritoriul României, aşadar înainte de expirarea termenului legal de contestare a deciziei de respingere a cererii de menţinere a regimului de tolerare şi înainte ca instanţa de judecată competentă să pronunţe o hotărâre irevocabilă în cauza sa. O astfel de situaţie are drept consecinţă transformarea dreptului la justiţie într-un drept formal şi iluzoriu, actul de justiţie fiind golit de conţinutul său.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, textele de lege criticate nefiind în contradicţie cu normele fundamentale invocate în motivarea excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 4 alin. (4) – Obligaţiile străinilor: […]"(4) Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade.";– Art. 11 alin. (1) – Dispoziţii generale privind şederea străinilor: […]"(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.".Autorul excepţiei invocă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat textele de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva aceloraşi critici de neconstituţionalitate şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale. Prin Decizia nr. 131 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că argumentele formulate de autorii acesteia constituie, în realitate, consecinţe ale modalităţii de aplicare în practică a prevederilor legale criticate. Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea şi interpretarea legii la speţe individual determinate revine exclusiv instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, excedând competenţei Curţii Constituţionale. Totodată, Curtea a constatat că motivarea criticii se bazează şi pe lipsa din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a unor prevederi care să prevină posibilitatea apariţiei în practică a situaţiilor concrete descrise de autorii excepţiei soluţionate prin decizia menţionată. Nici în cazul de faţă, analog celui supus analizei Curţii Constituţionale cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a examina astfel de critici, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, şi în cauza de faţă se impune soluţia respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Guoyou în Dosarul nr. 11.743/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-