DECIZIE nr. 1.378 din 16 decembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, art. 64, art. 70 şi art. 197 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, art. 64, art. 70 şi art. 197 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Mirea în Dosarul nr. 7.669/311/2007 al Tribunalului Olt – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci invocă probleme de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.669/311/2007, Tribunalul Olt – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, art. 64, art. 70 şi art. 197 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Mirea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 63 din Codul de procedură penală este neconstituţional, deoarece stabileşte că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, fără a se stabili o diferenţiere între aprecierea acestor două categorii de probe. Ca urmare, probele care au fost administrate pe parcursul urmăririi penale şi care din motive obiective nu mai pot fi administrate în cursul cercetării judecătoreşti ar avea aceeaşi valoare juridică a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, ceea ce ar conduce la concluzia încălcării dreptului inculpatului la un proces echitabil. Cu privire la art. 64 din Codul de procedură penală, se arată că este în contradicţie cu art. 197 alin. 1 şi 4 din acelaşi cod, deoarece, deşi prevede că mijloacele de probă obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, nu se poate face aplicarea sa câtă vreme nu reglementează în ce constă caracterul ilegal al mijlocului de probă, nu se prevede în mod expres sancţiunea pentru asemenea situaţie a obţinerii mijloacelor de probă în mod nelegal şi nici procedura prin care să se constate încălcarea legii în obţinerea unei probe. Art. 70 din Codul de procedură penală este neconstituţional, deoarece nu consacră obligaţia organului judiciar de a aduce la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului dreptul de a tăcea şi de a nu se incrimina. Astfel, în cauză, inculpatului nu i-au fost aduse la cunoştinţă aceste drepturi înainte de a fi audiat de organul de urmărire penală, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Art. 197 din Codul de procedură penală încalcă, în opinia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil, cuprinzând şi dreptul la informare, dreptul la interogarea martorilor, dreptul de a tăcea, dreptul de a nu se autoincrimina şi prezumţia de nevinovăţie, drepturi care nu au fost respectate în cauză de organele de urmărire penală. În opinia autorului excepţiei, acest text de lege nu garantează dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului, ci reglementează încălcarea acestui drept prin acoperirea nulităţii, ca urmare a neinvocării în termen ori ca urmare a nedovedirii vătămării. În sfârşit, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin aceea că determină o dublă incriminare a inculpatului şi aplicarea a două pedepse pentru aceeaşi faptă. Se susţine în acest sens că limitele de pedeapsă prevăzute la alin. 1 al art. 215 din Codul penal sunt suficiente pentru a absorbi limitele maxime de pedeapsă pentru mijlocul fraudulos, iar în cadrul acestor limite se poate face o bună individualizare a pedepsei în cazul în care există mijlocul fraudulos.Tribunalul Olt – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului,referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 63, art. 64, art. 70 şi art. 197 din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. 215 alin. 2 din Codul penal.Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:– Art. 63: "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului."– Art. 64: "Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal."– Art. 70 :"Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal".– Art. 197: "Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului."– Art. 215 alin. 2 din Codul penal are următorul conţinut: "Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni."Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 24 – Dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta relevă aspecte privind fie caracterul incomplet al normelor criticate, fie interpretarea legii în speţa concretă dedusă judecăţii, respectiv pretinsa contradicţie între diverse dispoziţii procedural-penale, fie aspecte privind încălcarea, în aceeaşi cauză, a prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil al inculpatului, rezultate din modul în care au fost aplicate dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de către organele de urmărire penală, respectiv de către instanţa de judecată. Se arată, în acest sens, că încălcările dreptului la apărare a inculpatului au fost considerate de instanţa de fond ca fiind nesemnificative pentru procesul penal, condamnarea acestuia fiind dispusă "cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare şi a drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale." Or, asemenea probleme nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea acesteia, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii textelor cu privire la care a fost sesizată.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, art. 64, art. 70 şi art. 197 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Mirea în Dosarul nr. 7.669/311/2007 al Tribunalului Olt – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește