DECIZIE nr. 1.375 din 18 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Societatea Comercială Verona Com – S.R.L. din Călăraşi în Dosarul nr. 8.017/202/2010 al Judecătoriei Călăraşi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 120D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 229/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.017/202/2010, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Verona Com – S.R.L. din Călăraşi în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect recuzare executor judecătoresc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie privind principiul egalităţii în drepturi, deoarece creează o inegalitate între cetăţenii – părţi ai unui dosar de executare care pot recuza executorul judecătoresc în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, comparativ cu cetăţenii – părţi ai unui dosar de executare care, deşi nu se găsesc în una dintre situaţiile enumerate mai sus, au motive să conteste imparţialitatea executorului judecătoresc. Astfel, creditorul se află în procedura executării silite într-o relaţie contractuală cu executorul judecătoresc căruia i-a plătit un onorariu stabilit proporţional cu suma obţinută prin executare, în comparaţie cu debitorul căruia nu i se asigură posibilitatea de a-şi spune părerea cu privire la executorul judecătoresc care execută silit un bun aflat în posesia sa.În plus, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 45 din Constituţie, întrucât, prin excluderea dreptului părţilor din dosarul de executare de a recuza executorul judecătoresc, li se îngrădeşte acestora accesul liber la o activitate economică. Astfel, executorul judecătoresc nu poate fi recuzat nici dacă favorizează creditorul, prin predarea unor bunuri mobile fără stabilirea prealabilă a stării tehnice a acestora, debitorul fiind în imposibilitate de a-şi apăra dreptul de creanţă asupra acestor bunuri executate silit, aşa încât i se îngrădeşte accesul liber la o activitate economică şi la exercitarea acesteia, în condiţiile legii.Judecătoria Călăraşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile de lege criticate prevăd o paletă foarte largă de situaţii, iar cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, determină în mod limitativ situaţiile în care judecătorii pot fi recuzaţi, protejându-se astfel partea, în cazul în care aceasta presupune că aceştia ar putea fi lipsiţi de obiectivitate. Prin stabilirea limitativă a cazurilor de recuzare, s-a avut în vedere împiedicarea posibilităţii de îndepărtare a judecătorului de către o parte de rea-credinţă, pentru motive subiective sau netemeinice. Prin analogie, dispoziţiile de lege criticate prevăd aceleaşi cazuri de recuzare şi pentru executorii judecătoreşti, cu excepţia celor specifice activităţii desfăşurate de judecători.În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate între poziţia procesuală a creditorului şi a debitorului, instanţa apreciază că această critică este nefondată, întrucât, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, în cadrul procesului de executare silită, ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării înseşi, împotriva oricărui act de executare etc. De asemenea, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a dus la îndeplinire obligaţia ce îi revine.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 10 alin. (1): "Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 45 privind libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora.De exemplu, prin Decizia nr. 1.303 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 1 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 299 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 aprilie 2011, Curtea a reţinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii care sunt specifice activităţii judecătorilor. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcă principiile constituţionale statuate de art. 21 şi 53.În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate între poziţia părţilor, având în vedere că numai creditorul are posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, Curtea a constatat că şi această critică este neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, precum posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării înseşi sau împotriva oricărui act de executare. De altfel, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia ce îi revine.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cât priveşte dispoziţiile art. 45 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cazurile legale de recuzare a executorilor judecătoreşti. Astfel, potrivit normei constituţionale invocate, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la prevederile art. 45 din Constituţie, constituie în realitate aspecte de fond care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Societatea Comercială Verona Com – S.R.L. din Călăraşi în Dosarul nr. 8.017/202/2010 al Judecătoriei Călăraşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește