DECIZIE nr. 1.371 din 26 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Cezar Adrian Lăzurcă în Dosarul nr. 1.905/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.905/89/2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Cezar Adrian Lăzurcă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economică, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii, deoarece textul incriminează fapte ce ţin de activitatea comercială, instituindu-se o sancţiune penală ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractuală în condiţiile în care o eventuală neîndeplinire a unei obligaţii contractuale poate fi sancţionată doar în materie civilă.De asemenea, textul nu face nicio distincţie referitoare la situaţia în care beneficiarul are cunoştinţă în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras. O astfel de stare este menită să ducă la concluzia că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi că fapta incriminată se încadrează în dispoziţiile din Legea nr. 59/1934 asupra Cecului.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal – Înşelăciunea, care au următorul conţinut:"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.[…] Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, şi Deciziei nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, Curtea Constituţională a statuat că atât alin. 3, cât şi alin. 4 al art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării penale a neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Cezar Adrian Lăzurcă în Dosarul nr. 1.905/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește