DECIZIE nr. 1.366 din 26 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 244/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.La dosar autorul excepţiei a transmis concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 244/45/2009, Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Olariu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţionale şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii, precum şi ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României din Constituţie, deoarece se incriminează fapte ce ţin de activitatea comercială.Dispoziţiile art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece constatarea de fapt este un atribut ce cade în sarcina exclusivă a instanţei de fond, nefiind supusă controlului instanţei de recurs. Autorul mai arată că legiuitorul ar fi trebuit să definească ce se înţelege prin "eroarea gravă de fapt", în caz contrar aflându-ne în prezenţa arbitrarului, inadmisibil într-un stat de drept.Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal – Înşelăciunea şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Cazurile în care se poate face recurs, care au următorul conţinut:– Art. 215 alin. 1-3 din Codul penal: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.";– Art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:[…]18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare;".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 566 din 27 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, statuând că „înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.[…] Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, referitoare la «dreptul internaţional şi dreptul intern», respectiv, la «tratatele internaţionale privind drepturile omului».Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, este de observat că, astfel cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă".Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit nu de conţinutul reglementării, ci de lipsa din conţinut a anumitor precizări care să permită judecătorului din recurs să cenzureze constatările de fapt. Rezultă, aşadar, că se critică o omisiune de reglementare.Curtea s-a mai pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizau omisiuni de reglementare care, ipso facto, nu afectau în mod direct vreo normă constituţională, statuând în mod constant că jurisdicţia constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite şi, de aceea, critica de neconstituţionalitate cu un atare obiect este inadmisibilă. Altminteri, un astfel de control ar reprezenta o ingerinţă în sfera atribuţiilor Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, este unica autoritate legiuitoare a ţării.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Olariu în Dosarul nr. 244/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește