DECIZIE nr. 1.365 din 18 octombrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 13 ianuarie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 1242 22/09/2011
ActulREFERIRE LADECIZIE 188 02/03/2010
ActulREFERIRE LAOUG 62 30/06/2010
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 62 30/06/2010 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE 221 02/06/2009
ActulREFERIRE LADECIZIE 842 28/11/2006
ActulREFERIRE LADECIZIE 529 11/10/2005
ActulREFERIRE LALEGE 247 19/07/2005
ActulREFERIRE LADECIZIE 119 01/03/2005
ActulREFERIRE LADECIZIE 427 18/11/2003
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 136
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 31 17/10/2016
ActulREFERIT DEDECIZIE 499 15/05/2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Alexandrina Cojocaru în Dosarul nr. 2.341/54/2010 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.517D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin mandatar, domnul Marius Cojocaru. Se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul mandatarului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că reglementarea respectă condiţiile constituţionale de emitere a ordonanţelor de urgenţă şi nu afectează dreptul de proprietate privată. Aceasta, întrucât instituie o măsură de garantare a titlului de proprietate, fără să nege existenţa şi întinderea despăgubirilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.341/54/2010, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Alexandrina Cojocaru într-o cauză având ca obiect obligareaAutorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlu de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. În acest sens arată că din prevederile art. 3 lit. h) şi art. 182 lit. a) cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că emiterea titlurilor de plată nu poate avea drept consecinţă un dezechilibru bugetar, de vreme ce plăţile urmează să se facă în termen de 2 ani de la emiterea acestor titluri. Se susţine că, prin această motivare, se recunoaşte că situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată în realitate nu există.De asemenea, arată că obligarea celor care deţin titluri de despăgubiri ca, pe perioada suspendării emiterii titlurilor de plată, să accepte conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni la Fondul "Proprietatea" apare ca o restrângere a exerciţiului dreptului, restrângere care nu poate fi făcută decât prin lege, iar nu prin ordonanţă.Totodată, critică faptul că sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 intră doar acele persoane cărora încă nu li s-au emis titlurile de plată, acestora creândulise, pe perioada de 2 ani de la intrarea în vigoare, o situaţie discriminatorie faţă de cei cărora li s-au emis deja aceste titluri de plată. Arată că starea de criză economică în care se află România nu poate afecta în mod diferit beneficiarii Legii nr. 247/2005, împărţiţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 în două categorii, şi anume cei cărora li s-au emis titlurile de plată – care îşi vor primi despăgubirile la care au dreptul, chiar în situaţia în care bugetul este afectat de aceste plăţi – şi ceilalţi, cărora nu li s-au emis încă titluri de plată şi care se văd nevoiţi să accepte o variantă impusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, respectiv acceptarea unor acţiuni la un fond pentru care s-au creat doar premisele bunei funcţionări, dar care nu funcţionează în mod optim. Discriminarea creată este cu atât mai evidentă cu cât nu emiterea titlului de plată, ci plata efectivă a despăgubirilor este de natură a afecta bugetul statului.Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de creanţă al reclamantei, ci doar îi suspendă temporar exerciţiul, nefiind nici discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul conţinut:– Art. III: "(1) Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea»), corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.(3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea»). Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea») vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, ocrotind proprietatea privată indiferent de titular, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 alin. (4) care prevede că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii*), a reţinut că, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată de Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, şi Decizia nr. 119 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 4 mai 2005, dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu vizează absolutizarea exerciţiului prerogativelor acestuia, întrucât chiar art. 44 alin. (1) teza a doua şi art. 136 alin. (5) din Constituţie prevăd că legea stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi că proprietatea privată este inviolabilă „în condiţiile legii organice”. Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.–––-Notă *) Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012.Curtea a reţinut că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referindu-se la hotărârile din 23 septembrie 1982, 21 februarie 1986 şi 18 martie 2008, pronunţate în Cauza Sporrong şi Lţnnroth împotriva Suediei, paragraful 61, Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 37, şi, respectiv, Cauza Dacia S.R.L. împotriva Moldovei, paragraful 54.Totodată, Curtea a observat că, prin numeroase decizii, printre care Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, sau Decizia nr. 842 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, a reţinut că un act normativ care, prin conţinutul său, urmăreşte găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor statului nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.De asemenea, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea” corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare, determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar. Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Considerentele enunţate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. În plus, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică şi lipsa urgenţei care să justifice emiterea reglementării pe calea unei ordonanţe de urgenţă. Curtea constată că necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituţional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigenţelor impuse de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. În sprijinul acestei idei poate fi amintită şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010.Curtea constată, de asemenea, că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu conduc la o situaţie discriminatorie. Textul de lege criticat instituie, într-adevăr, două categorii distincte de persoane, şi anume cele cărora li s-au emis titlurile de plată anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă menţionate şi cele cărora nu li s-au emis încă titluri de plată şi care pot opta fie pentru conversia acestora în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea”, fie pentru primirea titlurilor de plată după expirarea perioadei de suspendare. Dar diferenţierea celor două categorii constă doar în introducerea unui decalaj temporal între momentele la care valorificarea titlurilor de plată pentru imobilele preluate în mod abuziv devine efectivă. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie o discriminare neconstituţională, ci reprezintă o reglementare care îşi găseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă prin prisma motivaţiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Alexandrina Cojocaru în Dosarul nr. 2.341/54/2010 al Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x