DECIZIE nr. 1.362 din 27 octombrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Detunata” – S.A. Abrud în Dosarul nr. 140/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei ridicate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 140/203/2009, Judecătoria Câmpeni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Detunata” – S.A. Abrud într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare silită.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, se arată că se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a cauzat în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită. În susţinerea excepţiei este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – Cauza Airey împotriva Irlandei (1979).Judecătoria Abrud apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală prin raportare la cele ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe. Astfel, textele criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:– Art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „(2) Executarea silită se suspendă:a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii; […]"; … – Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind proprietatea privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Totodată, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Analizând textele considerate neconstituţionale, precum şi motivarea excepţiei, Curtea constată că autorul acesteia critică soluţia legislativă cuprinsă la art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind nemulţumit de faptul că pentru a cere suspendarea executării silite este nevoit să plătească o cauţiune. În legătură cu această problemă, Curtea s-a mai pronunţat în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 248 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Curtea a statuat, invocând bogata sa jurisprudenţă în materia cauţiunii, că „instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie".De asemenea, Curtea a mai reţinut că, acceptând raţionamentul autorului excepţiei, "ar însemna că, practic, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu se mai justifică şi, prin urmare, nu se aplică nici instituţia cauţiunii".Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Detunata” – S.A. Abrud în Dosarul nr. 140/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește