DECIZIE nr. 1.360 din 18 octombrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 12 ianuarie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 448 06/12/2006 ART. 35
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 448 06/12/2006 ART. 39
ActulREFERIRE LALEGE (R) 53 24/01/2003 ART. 56
ActulREFERIRE LACODUL MUNCII (R) 24/01/2003 ART. 56
ActulREFERIRE LALEGE 76 16/01/2002 ART. 17
ActulREFERIRE LALEGE 76 16/01/2002 ART. 34
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Elena Băicoianu în Dosarul nr. 23.480/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.088D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate au în vedere o cauză de încetare a unui contract intuitu personae, respectiv un contract încheiat în vederea asigurării asistenţei şi îngrijirii unei persoane cu handicap. Astfel, este firesc ca decesul acesteia să atragă încetarea raportului juridic de care era ţinut asistentul personal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 234.803/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Elena Băicoianu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, care prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap în cazul decesului acesteia din urmă, este discriminatoriu, întrucât îl lipseşte pe asistent de la dreptul la preaviz şi dreptul la protecţie împotriva şomajului de care ceilalţi salariaţi se bucură.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că între persoana cu handicap şi asistentul personal există un contract intuitu personae. Astfel, dispariţia fizică a persoanei asistate va duce la încetarea de drept a contractului de muncă al asistentului, acesta fiind încheiat în considerarea persoanei căreia i se acordă asistenţă şi îngrijire.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât contractul individual de muncă dintre asistentul personal şi persoana cu handicap este un contract intuitu personae, astfel că decesul persoanei îngrijite duce firesc la încetarea de plin drept a contractului, fără ca aceasta să reprezinte o încălcare a exerciţiului dreptului la protecţia socială a muncii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, dispoziţii potrivit cărora „Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu handicap grav.”Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 35 din Legea nr. 448/2006 instituie, ca o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap grav, posibilitatea acestora de a beneficia de un asistent personal a cărui remuneraţie este suportată de către autorităţile locale, respectiv primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav. Pentru aceasta, art. 39 alin. (1) din legea amintită prevede încheierea unui contract individual de muncă între asistentul personal şi primărie, beneficiar al acestui contract fiind însă persoana cu handicap grav, care solicită acordarea acestui serviciu. Prin urmare, contractul dobândeşte un caracter intuitu personae, solicitarea persoanei cu handicap grav în vederea acordării unui asistent personal fiind elementul esenţial care determină încheierea contractului individual de muncă. În mod corespunzător, decesul persoanei cu handicap grav determină, în mod firesc, încetarea contractului individual de muncă, întrucât acesta rămâne fără obiect.Evident, o astfel de împrejurare nu poate fi prevăzută cu exactitate, astfel că ar fi imposibilă stabilirea unei perioade de preaviz, tratamentul juridic fiind adaptat situaţiei obiective avute în vedere. Mutatis mutandis, se poate spune că dispoziţiile de lege criticate sunt asemănătoare celor dispuse de art. 56 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă încetează de drept "la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum şi în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii".Ca şi în situaţia celor care cad sub incidenţa dispoziţiilor amintite ale Codului muncii, încetarea de drept a contractului individual de muncă în temeiul textului de lege criticat nu reprezintă un obstacol în obţinerea drepturilor de asigurări sociale în condiţiile stabilite de lege. Astfel, art. 17 şi 34 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, stabilind cerinţele pe care o persoană trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj, nu instituie nicio condiţie privind respectarea unui termen de preaviz cu prilejul încetării raportului de muncă. De altfel, raţiunea acordării acestui termen cu prilejul încetării raporturilor de muncă din cauze neimputabile salariatului este aceea de a proteja pe acesta din urmă, şi nicidecum de a constitui o piedică în obţinerea dreptului de a beneficia de protecţie socială. Astfel, existenţa unor cauze obiective care împiedică acordarea perioadei de preaviz, precum cea avută în vedere de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, ori a nerespectării obligaţiei legale de către angajator în sensul acordării acestei perioade nu poate dobândi semnificaţia interzicerii acordării dreptului la indemnizaţia de şomaj, drept fundamental consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Elena Băicoianu în Dosarul nr. 23.480/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x