DECIZIE nr. 1.355 din 22 octombrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Nicolae Cochinescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Pal Ekc” – S.R.L. din Comăneşti în Dosarul nr. 4.703/260/2007 al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.703/260/2007, Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Pal Ekc" – S.R.L. din Comăneşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 43 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, prevăzând că actele administrative fiscale transmise prin mijloace informatice sunt valabile şi atunci când sunt nesemnate şi neştampilate, contravin dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit cărora un înscris în formă electronică îndeplineşte cerinţa de validitate dacă actul încorporează semnătura electronică. Astfel, textul criticat derogă de la prevederile de lege menţionate, încălcând dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie.Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, având următorul cuprins: „Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.”Autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în faţa legii, întrucât derogă de la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă. În practica sa jurisdicţională, Curtea a statuat, în mod constant, că, în cadrul politicii de legiferare, legiuitorul are dreptul să opteze pentru soluţia legislativă pe care o consideră adecvată în reglementarea unui domeniu, drept ce îşi are sorgintea în dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării". Preferinţa Parlamentului pentru o anumită soluţie legislativă este un atribut suveran al acestuia, atâta timp cât nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei (Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). Aşadar, legiuitorul poate să prevadă elemente de validitate diferite pentru categorii diferite de acte juridice. Astfel, Legea nr. 455/2001 reglementează semnătura electronică a actelor sub semnătură privată, iar dispoziţiile criticate reglementează elementele obligatorii ale actelor administrative fiscale, care sunt acte de drept public. Susţinerea că această reglementare derogatorie încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie este nefondată, deoarece garanţia constituţională instituită de acest articol priveşte dreptul fundamental al cetăţenilor la egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice. În plus, persoanele care cad sub incidenţa Legii nr. 455/2001 au calitatea de subiecte ale unui raport juridic de drept privat, iar cele care cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au calitatea de subiecte ale unui raport juridic de drept public. Ca urmare, stabilirea unui tratament juridic diferit este justificată obiectiv şi raţional atunci când este aplicabil unor situaţii diferite.În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009. În considerentele acelei decizii Curtea a statuat, în esenţă, că, potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, este valid câtă vreme cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. În aceste condiţii, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi condiţii ca şi persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Pal Ekc” – S.R.L. din Comăneşti în Dosarul nr. 4.703/260/2007 al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2009.PREŞEDINTE,NICOLAE COCHINESCUMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește