DECIZIE nr. 1.351 din 13 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.550D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textele de lege criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu permit autorităţii administrative să îşi exercite atribuţiile în mod arbitrar, întrucât străinul poate depune la instanţa competentă plângere împotriva hotărârilor de încetare sau anulare a formei de protecţie. Totodată, precizează că, spre deosebire de retroactivitate, ultraactivitatea legii vechi nu este interzisă prin Constituţie, iar solicitantul are posibilitatea de a solicita accesul la o nouă procedură de azil. De asemenea, consideră că nu este nesocotit nici dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.831/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Aktay Mehmet Resit într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de acesta împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de anulare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, dând unor autorităţi administrative posibilitatea de a interveni asupra efectelor produse de o hotărâre judecătorească, prin anularea drepturilor acordate de instanţa de judecată, în speţă statutul de refugiat şi protecţia umanitară. Precizează că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie reglementează atât neretroactivitatea legii civile, cât şi principiul aplicării imediate a legii civile noi de la data intrării sale în vigoare. Din această perspectivă arată că a obţinut statutul de refugiat şi protecţia umanitară în baza Legii nr. 15/1996, act normativ anterior Legii nr. 122/2006, care prevede că persoanele care primesc protecţie umanitară dobândesc, totodată, şi statutul de refugiat. Susţine că, în condiţiile în care legea actuală nu prevede decât anularea statutului de refugiat, nu şi a protecţiei umanitare, respectarea principiului aplicării legii pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare, ar trebui să ducă la imposibilitatea de anulare a protecţiei umanitare acordate în temeiul legii vechi nr. 15/1996. Invocând hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Ahmed împotriva României, Kaya împotriva României şi Lupşa împotriva României, susţine că textele de lege criticate nesocotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că textul permite anularea statutului de refugiat în cazul în care se constată că petentul nu putea beneficia de acest statut, ca urmare a descoperirii unor elemente ulterioare, ce nu au putut fi avute în vedere atunci când s-a pronunţat hotărârea de acordare a statutului de refugiat. Consideră că nici faptul că anularea se dispune de Oficiul Român pentru Imigrări nu este neconstituţional, având în vedere că acelaşi organ administrativ poate dispune şi acordarea statutului, hotărâre care poate fi atacată în instanţă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate dispun numai pentru viitor, urmând a-şi găsi aplicarea de la data intrării lor în vigoare, astfel că nu contravin principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Totodată, observă că acestea se referă la cazurile concrete în care nu se recunoaşte statutul de refugiat, considerând că nu aduc atingere dreptului la viaţă privată şi de familie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2): "(1) Statutul de refugiat nu se recunoaşte cetăţenilor străini şi apatrizilor cu privire la care există motive serioase să se creadă că: (…)b) au comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi admişi pe teritoriul statului român; (…) … (2) De asemenea, statutul de refugiat nu se recunoaşte cetăţenilor străini şi apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la săvârşirea de acte de terorism, aşa cum sunt acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte."; … – Art.100 lit. b): "Statutul de refugiat se anulează în următoarele situaţii: (…)b) după acordarea formei de protecţie s-a descoperit că străinul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 25." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) care consacră regula neretroactivităţii legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 alin. (1) care impun autorităţilor publice obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată şi art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. De asemenea, invocă şi prevederile art. 8 – "Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate reţine susţinerile autorului acesteia referitoare la pretinsa intruziune a puterii executive, reprezentată de Oficiului Român pentru Imigrări, ca autoritate administrativă, în atribuţiile autorităţii judecătoreşti. Prevederile art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 reglementează procedura anulării statutului de refugiat într-o manieră simetrică celei de soluţionare a cererii de azil. Astfel, procedura, şi într-un caz şi în celălalt, cuprinde o etapă administrativă, în care funcţionarul anume desemnat din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări emite o hotărâre referitoare la cererea de azil formulată, respectiv anularea statutului de refugiat, şi o etapă judiciară, în cadrul căreia, potrivit art. 55 alin. (1), respectiv art. 105 din Legea nr. 122/2006, străinul are posibilitatea de a contesta această hotărâre în faţa unei instanţe judecătoreşti. Aşadar, nu se pune problema nesocotirii principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat în cazul în care statutul de refugiat a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească – aceasta fiind situaţia vizată de critica formulată de autorul excepţiei -, întrucât textele de lege criticate nu conferă nicidecum Oficiului Român pentru Imigrări competenţa discreţionară de a anula o hotărâre judecătorească. Ca urmare a apariţiei unor elemente noi, care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul acordării statutului de refugiat, ar fi condus la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat, autoritatea administrativă competentă emite, potrivit legii, o nouă hotărâre ce poate fi supusă cenzurii instanţelor judecătoreşti. În acest fel, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat este pe deplin respectat.Curtea constată că textele de lege criticate nu sunt susceptibile, prin ele însele, că contravină dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. Cu privire la eventuala aplicare defectuoasă a acestora, de natură să aducă atingere dreptului protejat la nivel constituţional şi convenţional, urmează să aprecieze instanţa de judecată, în funcţie de împrejurările cauzei. Cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârile invocate de autorul excepţiei aveau în vedere speţele individuale deduse judecăţii sale, încălcările constatate prin acestea fiind tocmai consecinţa modalităţii concrete de aplicare a legii la fiecare caz concret. De altfel, însăşi instanţa europeană menţionată a reamintit, în Hotărârea din 12 octombrie 2006, pronunţată în Cauza Kaya împotriva României, paragraful 21, că "rolul său nu este acela de a examina în abstracto legislaţia şi practica interne aplicabile în această cauză, ci acela de a aprecia dacă modul în care ele au afectat reclamantul încalcă prevederile Convenţiei".În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, de fapt, acestea nu pun în discuţie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, întrucât soluţionarea conflictului de legi în timp revine instanţei de judecată chemate să aprecieze cu privire la legea aplicabilă litigiului.De asemenea, Curtea observă că textele de lege criticate sunt redactate într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă cerinţa predictibilităţii legii, invocată de autorul excepţiei. De altfel, Curtea observă că acestea transpun în legislaţia naţională prevederile Directivei 2004/83/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională, şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 304 din 30 septembrie 2004. Este vorba despre art. 12 alin. (2) lit. (b) din aceasta, potrivit căruia "orice resortisant al unei ţări terţe sau orice apatrid este exclus de la recunoaşterea statutului de refugiat atunci când există motive întemeiate pentru a crede că: […] (b) a comis o infracţiune gravă de drept comun în afara ţării de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat […]" şi art. 14 alin. (3) lit. (a) care prevede că "statele membre revocă statutul de refugiat al oricărui resortisant al unei ţări terţe sau al oricărui apatrid, dispun încetarea sau refuză reînnoirea acestuia, în cazul în care, după ce i-au acordat statutul de refugiat, stabilesc că: (a) refugiatul este sau ar fi trebuit să fie exclus de la recunoaşterea statutului de refugiat în temeiul articolului 12".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește