DECIZIE nr. 1.348 din 13 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Satu Mare – Secţia civilă în Dosarul său nr. 10.438/83/2010 şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.460D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 3 octombrie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.438/83/2010, Tribunalul Satu Mare – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de instanţă din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date referitoare la limitarea exercitării dreptului unei anumite persoane la libera circulaţie în străinătate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa care a ridicat-o din oficiu susţine, în esenţă, că prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 sunt neconstituţionale, întrucât impunerea condiţiei ca întregul proces având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate să se desfăşoare pe o perioadă de maximum 5 zile încalcă dreptul la apărare, ţinând cont de faptul că trebuie îndeplinite şi o serie de demersuri cu caracter administrativ şi organizatoric. Or, accesul la justiţie şi exercitarea concretă a dreptului la apărare trebuie să aibă un caracter efectiv, fiind necesar un interval de timp suficient pentru desfăşurarea procesului, astfel încât garanţiile procesuale şi procedurale să nu devină derizorii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 206/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 17 noiembrie 2010, având în prezent următoarea redactare: „În cazul prevăzut la alin. (2), instanţa se pronunţă, prin hotărâre, în termen de 5 zile de la primirea solicitării autorităţilor competente şi comunică hotărârea părţilor, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, competent să elibereze paşaportul simplu persoanei împotriva căreia a fost dispusă măsura.”Alineatul (2) la care face referire textul de lege criticat prevede că, în situaţia restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat, măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.Curtea observă că modificarea ulterioară a textului de lege criticat constă în abrogarea din cuprinsul acestuia a cazului prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol, care se referea la persoanele returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat. Întrucât, din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în situaţia descrisă, şi având în vedere că soluţia de principiu cuprinsă în textul de lege criticat nu este esenţial diferită faţă de cea anterioară, devine aplicabilă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, potrivit căreia, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.În opinia instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 23 – Libertatea individuală, art. 24 – Dreptul la apărare şi art. 25 – Libera circulaţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor de lege ce formează obiect al excepţiei de faţă, în varianta anterioară modificării, dar care, aşa cum s-a arătat, cuprinde dispoziţii similare celor actuale. Astfel, prin Decizia nr. 623 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea a reţinut că, în cauzele privind restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, faptul că termenele prevăzute sunt foarte scurte nu are semnificaţia unei limitări a accesului liber la justiţie, iar această reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, se circumscrie domeniului normelor procedurale, a căror reglementare, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Măsura care se poate dispune, prin intermediul acestui text de lege, faţă de anumite persoane, mai precis faţă de acei cetăţeni români a căror prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat, reprezintă într-adevăr o restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie. Prin Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că măsura dispusă în baza textului de lege criticat se circumscrie însă situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern. În condiţiile nevoii întreţinerii unor bune relaţii internaţionale, măsura apare, de asemenea, ca necesară într-o societate democratică. Totodată, Curtea reţine că restrângerea libertăţii de circulaţie este proporţională cu situaţia care a determinat-o. Astfel, măsura vizează exclusiv teritoriul unui anumit stat, persoana fiind liberă să călătorească, fără niciun fel de restricţii, în oricare alt stat, desigur, în măsura în care îndeplineşte condiţiile cerute de lege în acest scop. Prin urmare, nu aduce atingere însăşi existenţei libertăţii. De asemenea, perioada pentru care această restrângere acţionează este strict determinată, fiind limitată la cel mult 3 ani, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005. În fine, Curtea constată că măsura nu este de natură să fie aplicată în mod discriminatoriu, instanţa de judecată fiind cea care va aprecia dacă se impune o asemenea măsură, în funcţie de criterii obiective, iar nu pe considerente arbitrarii.Curtea reţine, totodată, că nu este întemeiată nici critica prin raportare la dispoziţiile art. 23 din Constituţie. Prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 nu pun în discuţie libertatea individuală a persoanei, având exclusiv caracter procedural. De altfel, între libertatea individuală şi libertatea de a circula nu există o relaţie biunivocă, întrucât privarea de libertate implică, în mod necesar, şi limitarea dreptului la liberă circulaţie, reciproca nefiind însă adevărată, în sensul că restrângerea libertăţii consacrate la art. 25 din Constituţie nu presupune şi pierderea sau restrângerea libertăţii individuale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Satu Mare – Secţia civilă în Dosarul său nr. 10.438/83/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește