DECIZIE nr. 1.341 din 13 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 935/33/2010 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.092D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.201D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolai Rotaru în Dosarul nr. 977/39/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 4.092D/2010 şi nr. 4.201D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.201D/2010 la Dosarul nr. 4.092D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 935/33/2010, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ioana Foia cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care competenţa de judecată în primă instanţă, determinată de calitatea inculpatului, aparţine curţii de apel.Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 977/39/2009, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Nicolai Rotaru cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care competenţa de judecată în primă instanţă, determinată de calitatea inculpatului, aparţine curţii de apel.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic între inculpaţii acuzaţi de săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, prin privarea de o cale de atac, respectiv cea a apelului, fără nicio justificare rezonabilă şi acceptabilă într-o societate democratică. Totodată, competenţa după calitatea persoanelor reprezintă o excepţie care în cazul avocaţilor, notarilor publici şi executorilor judecătoreşti nu se justifică, aceste profesii fiind discriminate şi defavorizate în raport cu orice altă profesie liberală – arhitecţi, medici – precum şi în raport cu alte profesii juridice, respectiv consilier juridic.Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 79/2007 pentru modificarea art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 2 aprilie 2007, având următorul cuprins:"Curtea de Apel:1. judecă în primă instanţă: […] b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la convenţia sus-menţionată şi ale art. 26 referitoare la interzicerea discriminării din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 566 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 iunie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar acesta poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional.Astfel, Curtea a constatat că o atare soluţie legislativă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie câtă vreme accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată şi de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Faptul că nu se poate folosi în cauză calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.Totodată, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, este asigurat dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În sfârşit, Curtea a mai reţinut că prevederile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, iar situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă avocaţii) justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 129 din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 935/33/2010 al Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori şi de Nicolai Rotaru în Dosarul nr. 977/39/2009 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește