DECIZIE nr. 1.338 din 9 decembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia Miu – prim-magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Ecaterina Ghiţă în Dosarul nr. 17.200/300/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 17.200/300/2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Ecaterina Ghiţă într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare şi revendicare a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia, susţine că prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care prevăd că „instanţele de judecată înfăptuiesc controlul constituţionalităţii legilor de naţionalizare, adoptate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, sunt contrare art. 144 din Constituţie, care prevede competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a controla constituţionalitatea legilor. De asemenea, prevederile criticate au caracter retroactiv, contravenind prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 125 alin. (3), întrucât acordă instanţelor competenţa să examineze situaţii juridice născute anterior adoptării lor. Prevederile criticate conferă efect retroactiv dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, „întrucât instanţa trebuie să verifice conformitatea legii respective cu constituţiile din acea perioadă şi, în acelaşi timp, şi cu tratatele internaţionale la care România era parte”.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 213/1998, aşa cum rezultă din cererea formulată în motivarea excepţiei, autoarea acesteia a criticat şi dispoziţiile cuprinse în alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. Aceste prevederi au următorul cuprins: „(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. […](3) Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului." … Curtea constată că, în cadrul criticii de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei s-a referit, din eroare, la dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (2) referitoare la statutul judecătorilor şi la cele ale art. 144 referitoare la incompatibilităţile funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale, deoarece dispoziţiile care reglementează competenţa instanţelor de judecată, precum şi a Curţii Constituţionale sunt precizate la art. 126 şi, respectiv, art. 146 din Constituţie. Prin urmare, dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt următoarele: art. 15 alin. (2) referitor la universalitate, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 146 referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.Prin dispoziţiile alin. (1) al art. 6 din legea criticată se stabileşte că aparţin domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în temeiul unui titlu valabil. Curtea constată că reprezintă o opţiune a legiuitorului modul în care sunt determinate condiţiile de îndeplinirea cărora depinde apartenenţa bunurilor la domeniul public sau privat al statului, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilităţii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite. De asemenea, Curtea reţine că este constituţională opţiunea Parlamentului pentru soluţia cuprinsă în textul criticat, aceea ca bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului să nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului.În consecinţă, Curtea constată că prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legilor, întrucât prevederile legii criticate se aplică de către instanţe după intrarea în vigoare a acesteia şi nu produc efecte pentru perioada anterioară. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din legea criticată fixează reperele pe baza cărora instanţele care aplică Legea nr. 213/1998 trebuie să stabilească valabilitatea titlului prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului. Referirea pe care o face textul la tratatele internaţionale la care România era parte nu are semnificaţia aplicării retroactive a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, ci corespunde principiului pacta sunt servanda, care era recunoscut şi în regimul anterior. Aceasta nu înseamnă însă că actele autorităţilor statului din acea perioadă nu trebuie examinate şi apreciate şi prin prisma tratatelor internaţionale la care statul era parte şi pe care deci era obligat să le respecte, ca urmare a ratificării acestora.Curtea Constituţională constată că este neîntemeiată şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, întrucât precizarea cuprinsă la alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 213/1998, referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti de a stabili valabilitatea titlului prin care statul a dobândit bunuri în perioada 1945-1989, este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate, potrivit cărora competenţa instanţelor de judecată este stabilită de lege.De asemenea, este neîntemeiată şi critica potrivit căreia prevederile criticate încalcă art. 146 din Constituţie, deoarece ele nu instituie un control de constituţionalitate cu privire la acte normative adoptate anterior Constituţiei din 1991, ci doar prevăd criterii de care instanţele judecătoreşti trebuie să ţină seama, conform principiului tempus regit actum, pentru stabilirea valabilităţii titlurilor.În jurisprudenţa sa, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, cum ar fi, de exemplu, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, şi prin Decizia nr. 356 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, statuând că dispoziţiile acestui text de lege sunt constituţionale.Soluţiile pronunţate prin aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de Ecaterina Ghiţă în Dosarul nr. 17.200/300/2006 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește