Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 24 noiembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
Nicolae Cochinescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Ştefan Stoilă în Dosarul nr. 86/92/2009 al Tribunalului Militar Bucureşti.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de apărătorul ales, cu delegaţie la dosar, doamna Nicoleta-Violeta Asadi Jozani, avocat membru al Baroului Bucureşti. De asemenea, răspund personal părţile Tudorache Marius, Gagea Ionuţ-Nicolae, Petrică Ion, Radu Cristian, Niţă Nicuşor, Tudorache Marian şi Dinu Marian. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei. Acesta precizează că, la dosarul cauzei în care autorul excepţiei are calitatea de inculpat, există numeroase probe ce nu pot fi studiate de inculpaţi şi apărătorii acestora întrucât sunt documente cu caracter secret. De aceea, apreciază că se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, imparţialitatea şi legalitatea justiţiei, precum şi independenţa acesteia. Arată că necunoaşterea de către inculpat a tuturor probelor aduse în acuzare generează imposibilitatea pentru acesta de a le administra şi de a le combate, nesocotindu-se, astfel, cerinţele esenţiale ale unui proces echitabil şi, totodată, îl pune într-o situaţie de inferioritate faţă de Parchet, care are acces la toate probele incriminatorii. În sprijinul acestor susţineri, apărătorul autorului excepţiei depune la dosar note scrise.Având cuvântul, autorul excepţiei, personal, precum şi celelalte părţi prezente, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, achiesând la argumentele expuse de apărătorul autorului excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Apreciază că obiecţiunile formulate de autorul excepţiei ţin de modul de aplicare şi interpretare a textelor de lege criticate, atribute ce revin exclusiv instanţei de judecată învestită cu soluţionarea procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 86/92/2009, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de inculpatul Ştefan Stoilă într-o cauză penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, în procesul în cadrul căruia este judecat, materialul probator avut în vedere la urmărirea penală se bazează pe numeroase documente clasificate, care nu sunt accesibile nici inculpaţilor şi nici apărătorilor acestora, având diferite grade de secretizare. Precizează că instanţa a solicitat organului care a dispus secretizarea să declasifice aceste documente pentru a fi avute în vedere la cercetarea judecătorească, solicitare respinsă însă. Autorul excepţiei susţine că, în aceste condiţii, se produce o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, întrucât derularea actului de justiţie depinde de decizia unei autorităţi administrative. De asemenea, arată că se încalcă şi dreptul la apărare al inculpaţilor, ai căror avocaţi nu au acces la probe, nu le cunosc conţinutul şi nu le pot combate prin alte mijloace de dovadă. Susţine că este îngrădit şi accesul liber la justiţie, din moment ce învinuirea se bazează pe documente inaccesibile apărătorilor, astfel încât asistenţa juridică devine pur formală.Tribunalul Militar Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu îngrădesc posibilitatea părţilor de a se adresa direct instanţei de judecată, de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Învederează şi cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1.120/2008, potrivit cărora textele de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, care au următorul cuprins:– Art. 2 alin. (2): "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";– Art. 7 alin. (1): "Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare şi art. 124 alin. (1) şi (2) care statuează principiile înfăptuirii justiţiei. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil şi consacră prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege ce formează obiectul excepţiei de faţă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, prin prisma aceloraşi prevederi constituţionale şi convenţionale şi sub aspectul unor critici similare, iar prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, aceasta a respins excepţia de neconstituţionalitate. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, „de vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi – inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil – pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale”. Cu acelaşi prilej, Curtea a observat că „reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Ştefan Stoilă în Dosarul nr. 86/92/2009 al Tribunalului Militar Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2009.PREŞEDINTE,NICOLAE COCHINESCUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu_________