Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 7 decembrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, care este însoţit de interpretul autorizat de limba chineză, domnul Ioan Budura. Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că acesta a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta susţine, prin interpret, că textul de lege criticat este neconstituţional întrucât nu este suficient de clar. Arată că a încălcat legea planificării familiale din China, motiv pentru care, dacă se întoarce în această ţară, riscă să fie supus unor tratamente inumane sau degradante.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei deja existente în acest domeniu.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 817/302/CV/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Zhu Guangwei într-o cauză având ca obiect „plângere statut refugiat”.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece lipsa de precizie şi claritate a termenilor utilizaţi de legiuitor ca premisă pentru acordarea protecţiei subsidiare conduce la înfrângerea dreptului la un proces echitabil. Ca atare, marja de apreciere a instanţei de judecată depăşeşte cu mult limita admisă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 26. – Protecţia subsidiară: "(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (…) … 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; (…)."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte legale contravin dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege ce formează obiectul acesteia. Prin mai multe decizii, a reţinut că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 reprezintă o concretizare a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie. Totodată, Curtea a reţinut că determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată.Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în considerentele Deciziei nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau ale Deciziei nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, şi îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu_________