Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Marcel Tătaru în Dosarul nr. 265/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 265/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marcel Tătaru într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.În motivarea excepţiei se susţine că textele de lege criticate îngrădesc exercitarea dreptului la muncă, întrucât trimiterea în judecată a funcţionarului public conduce atât la suspendarea sa din funcţie, cât şi la suspendarea de drept a raportului de serviciu. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 41 alin. (1) care garantează dreptul la muncă.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în măsura în care suspendarea din funcţia publică operează de drept, iar funcţionarul este supus, în continuare, interdicţiilor şi incompatibilităţilor specifice funcţiilor publice pe care le deţine.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:– Art. 86 alin. (2): "(2) În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.";– Art. 94 alin. (1) lit. m): "(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (…)m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra constituţionalităţii textelor de lege ce formează obiect al excepţiei, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală ca cele invocate în prezenta cauză şi prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 22 octombrie 2008, a respins excepţia a neîntemeiată, pentru motivele acolo reţinute.Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia pronunţată cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Marcel Tătaru în Dosarul nr. 265/42/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––––-