DECIZIE nr. 1.331 din 11 octombrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 12 decembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^3 alin. 1 şi alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^3 alin. 1 şi alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Mândruţ în Dosarul nr. 14.125/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.687D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 14.125/3/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^3 alin. 1 şi alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Mândruţ într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale în care au fost avute în vedere probe obţinute în condiţiile art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deoarece procurorul certifică pentru autenticitate procesul-verbal, se naşte o probă deosebit de puternică în sprijinul acuzării. Preconstituirea acesteia este însă viciată de împrejurarea că autentificarea este atributul unui organ necompetent, procurorul, graţie funcţiei pe care o deţine, fiind doar posesorul unei expertize judiciare, dar nu şi tehnice. Mai mult, în cazul în care nu se procedează la înlocuirea informatică a numărului real al postului telefonic, procurorul nu are expertiza de a stabili identitatea dintre voce şi persoană. Apreciază că procurorul uzează în mod abuziv de această posibilitate, deoarece nu este motivat (nefiind obligat) să procedeze la acele minime verificări specifice expertizelor de specialitate, altele decât cele juridice, pentru a stabili adevărul şi a realiza identitatea dintre realitate şi valoarea informativă a procesului-verbal certificat pentru autenticitate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^3 alin. 1 şi alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală – Certificarea înregistrărilor, care au următorul conţinut:"Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. […]"Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) referitoare la libertatea individuală, art. 26 referitoare la Viaţa intimă familială şi privată, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea oamenilor în faţa legii şi la dreptul efectiv al acestora de a se adresa instanţelor judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate procurorul a fost împuternicit a certifica pentru autenticitate procesele-verbale care conţin convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate, cu respectarea procedurilor legale, şi care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor. În acel proces-verbal se mai menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea interceptărilor, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificarea a legăturilor între care s-au purtat comunicările ori convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.Prin urmare, aceste norme privite alături de celelalte dispoziţii referitoare la întreaga secţiune V^1 din Codul de procedură penală – Interceptările şi înregistrările audio sau video – conţin suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora şi, nu în ultimul rând, a posibilităţii ca mijloacele de probă prevăzute în această secţiune să poată fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.Totodată, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26 şi 28, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, viaţa intimă familială şi privată ori secretul corespondenţei nefiind drepturi absolute, ci susceptibile de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.Totodată, anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.În plus, textele criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil ori egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice identice, acestea având posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător autenticitatea înregistrărilor. Semnificaţia autentificării oferite de procuror constă în aceea de a certifica identitatea conţinutului suportului pe care s-a făcut înregistrarea cu a procesului-verbal de transcriere, iar eventualele nemulţumiri ale părţilor interesate privind identitatea persoanelor între care s-au purtat convorbirile telefonice sau a vocii putându-se rezolva prin efectuarea unor expertize de specialitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^3 alin. 1 şi alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Mândruţ în Dosarul nr. 14.125/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x