DECIZIE nr. 1.325 din 13 octombrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul „Acord” Târgu Mureş, în numele şi pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspund autorul excepţiei, reprezentat de preşedintele său, domnul Puiu Lucian Ciprian, şi partea Nicolae Ţifrea, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează Curtea că la dosar au fost transmise, din partea autorului excepţiei, concluzii scrise pentru admiterea excepţiei, iar din partea părţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş, note scrise în sensul respingerii excepţiei, precum şi cererea de judecare a cauzei în lipsă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici instituie discriminări, blochează dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi liberul acces la justiţie al funcţionarului public care, pentru apărarea drepturilor sale băneşti ce decurg din raportul de serviciu, trebuie, spre deosebire de persoanele care lucrează în aceeaşi instituţie, dar pe baza unui contract individual de muncă, să se adreseze instanţei de contencios administrativ, şi nu celei de drept comun, fiind astfel obligat să se supună procedurii contenciosului administrativ, care nu asigură, pentru soluţionarea litigiilor de muncă, celeritatea specifică naturii acestor cauze. Arată că drepturile ce constituie obiectul unor astfel de litigii nu decurg, în cazul funcţionarului public, din acte administrative, ci din acte normative, astfel încât să fie justificată competenţa instanţei de contencios administrativ în această materie. Mai adaugă că, faţă de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, elementele de noutate pe care le relevă în motivarea excepţiei constau în invocarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei în domeniu a Curţii Europene a Drepturilor Omului.Partea Nicolae Ţifrea lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 23/2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.Excepţia a fost ridicată de Sindicatul "Acord" Târgu Mureş, în numele şi pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, într-o cauză privind soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost admisă o acţiune privind acordarea unor drepturi salariale constând în sporuri, litigiu în cadrul căruia instanţa de fond (Tribunalul Mureş) a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale invocate de acelaşi autor al excepţiei, în temeiul textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate, stabilind competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ pentru judecarea cauzelor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, conduc la discriminarea acestei categorii de salariaţi în raport cu personalul contractual în ceea ce priveşte soluţionarea în fond a litigiilor de muncă (conflicte de drepturi) ivite la nivelul instituţiilor publice angajatoare. Se arată, în acest sens, că personalului contractual îi este aplicabilă procedura de soluţionare a litigiilor de muncă, care prezintă anumite particularităţi guvernate de principiul urgenţei, în timp ce funcţionarul public trebuie să respecte regulile specifice contenciosului administrativ, cum ar fi procedura prealabilă, obligativitatea timbrării acţiunii, acordarea unor termene de judecată de 30 de zile sau chiar mai mari, sarcina probei ce revine reclamantului-funcţionar public, lipsa urgenţei în administrarea probelor sau hotărârile în primă instanţă, care nu sunt definitive şi executorii. Toate aceste diferenţe procedurale creează o inegalitate de tratament juridic ce nu poate fi justificată de existenţa unor distincţii obiective şi rezonabile între cele două categorii de salariaţi ai aceleiaşi instituţii publice, astfel că textul de lege criticat contrazice, pe de o parte, atât principiul interzicerii discriminării, statuat de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi jurisprudenţa în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, se precizează că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în considerentele unor decizii de speţă indicate, "litigiile având ca obiect drepturi de natură patrimonială ale funcţionarului public sunt de competenţa instanţei specializate pe litigii de muncă (conflicte de drepturi), iar nu de competenţa instanţelor de contencios administrativ". Aceasta deoarece competenţa materială funcţională (pe atribuţii), determinată obiectiv după natura litigiului ori după diferite criterii subsidiare, este întotdeauna absolută, iar prin norme speciale, de strictă interpretare, art. 109 din Legea nr. 188/1999 reglementează, limitativ, competenţa materială de soluţionare doar cu privire la conflicte de muncă având ca obiect contestarea sancţiunii disciplinare, a ordinului sau dispoziţiei de imputare ori a actului administrativ prin care s-a dispus modificarea, suspendarea ori încetarea raportului de serviciu. Rezultă că orice alte litigii de muncă sunt de competenţa instanţelor prevăzute de art. 284 alin. (1) din Codul muncii, iar nu a instanţelor de contencios administrativ. În sfârşit, la aceeaşi concluzie ajunge şi doctrina de specialitate în materie, la care autorul excepţiei face referire.Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aplicându-i-se regulile specifice contenciosului administrativ, funcţionarul public nu este defavorizat sub aspectul respectării principiului celerităţii şi al termenului rezonabil, de vreme ce Legea nr. 554/2004 cuprinde norme care în mod expres prevăd termene stricte de soluţionare a litigiilor în discuţie, dacă acestea nu au putut fi evitate pe cale amiabilă, prin procedura plângerii prealabile.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, sunt constituţionale, indicând în acest sens deciziile nr. 23/2008 şi nr. 942/2007, prin care Curtea Constituţională a soluţionat excepţii de neconstituţionalitate asemănătoare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate până la data întocmirii raportului.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile constituţionale ale art. 16 – "Egalitatea în drepturi", art. 21 -"Accesul liber la justiţie", art. 41 – "Munca şi protecţia socială a muncii", art. 52 – "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică" şi ale art. 126 – "Instanţele judecătoreşti".Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. De exemplu, prin Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2008, sau prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007 (asupra art. 91^1 în redactarea anterioară ultimei republicări a Legii nr. 188/1999, actualul art. 109), Curtea, pentru motivele acolo arătate, a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Cu referire la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat, cu acelaşi prilej, că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Totodată, a mai reţinut că textul legal criticat, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispune chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept, la fel cum şi art. 52 din Constituţie, invocat, este pe deplin reflectat şi aplicat prin prevederile aceluiaşi text. Dispoziţiile art. 41 şi ale art. 123 din Legea fundamentală, pretins încălcate, nu au incidenţă în cauză.Curtea constată că cele statuate prin deciziile evocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, de vreme ce nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.În ceea ce priveşte aşa-numitele elemente de noutate invocate de autorul excepţiei faţă de cele deja examinate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate, se observă, pe de o parte, că instanţa de contencios constituţional a analizat conformitatea prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici faţă de exigenţele principiului egalităţii şi al nediscriminării, astfel cum este garantat de art. 16 din Constituţie, iar aceleaşi considerente, mai sus redate, sunt valabile şi în situaţia pretinsei contrarietăţi faţă de dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării. Totodată, Curtea Constituţională observă că, în cuprinsul motivării excepţiei, autorul acesteia face trimiteri la o serie de decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la consideraţii extrase din doctrina juridică de specialitate. Aceste referiri nu pot avea, însă, valoarea unor veritabile argumente care să motiveze neconstituţionalitatea textului de lege criticat, ci susţin, mai degrabă, demersul autorului excepţiei de a solicita Curţii Constituţionale să pronunţe o soluţie prin care normele juridice atacate să fie interpretate spre o corectă şi unitară aplicare, competenţă ce nu aparţine, însă, Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul „Acord” Târgu Mureş, în numele şi pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește