DECIZIE nr. 1.322 din 19 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecătoriei Timişoara şi de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 230D/2010 şi nr. 297D/2010 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 297D/2010 la Dosarul nr. 230D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.602/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Andrei Grosu cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acţiunea în anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.Prin Încheierea din 11 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.558/306/2008, Tribunalul Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.Excepţia a fost ridicată de Lucian Matei cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acţiunea în anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, întrucât sarcina probei în cazul plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei revine contravenientului, iar nu organului care i-a aplicat sancţiunea. Autorul Lucian Matei critică şi faptul că dispoziţiile de lege atacate, deşi nu lasă la aprecierea organului constatator conţinutul procesului-verbal, nu stabilesc nicio sancţiune în cazul neîndeplinirii respectivei obligaţii. Totodată, menţionează că prevederile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 au constituit temeiul legal pentru întocmirea procesului-verbal contestat.Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Textele art. 15-19 fac parte din capitolul II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei”, şi reglementează aspecte procedurale referitoare la stabilirea contravenţiei, conţinutul procesului-verbal de contravenţie şi condiţiile de întocmire a acestuia. Dispoziţiile art. 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din capitolul III al acestui act normativ, intitulat „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale”, şi reglementează aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de către agentul constatator.De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, având următorul cuprins: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;”.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la principiul egalităţii în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, statuând că textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări, deoarece atât conţinutul procesului-verbal de contravenţie, cât şi condiţiile de întocmire a acestuia sunt reglementate fără nicio discriminare pentru toate persoanele care au săvârşit contravenţii. În legătură cu invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea a reţinut că şi această critică este nefondată, întrucât, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, îl ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Totodată, utilizarea de către legiuitor a noţiunii de „contravenient” nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.Prin Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu încalcă nici prezumţia de nevinovăţie, deoarece instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, prin Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei şi nu afectează în niciun fel dreptul la un proces echitabil, consacrat atât de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece nu instituie nicio măsură menită să lezeze dreptul unei persoane de a fi ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial care va hotărî asupra drepturilor sale. În plus, art. 9 din Legea nr. 61/1991 prevede in terminis dreptul de a formula la judecătorie plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 139 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 16 aprilie 2010, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate identică.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecătoriei Timişoara şi de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește