DECIZIE nr. 1.318 din 2 decembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 86^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 86^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Cristescu în Dosarul nr. 5.724/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 2.432 din 9 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.724/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 86^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Cristescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, 20, 21, 24, 26 şi 53 din Constituţia României şi ale art. 4, 6, 8, 13 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu au fost instituite garanţii de moralitate a colaboratorilor poliţiei şi a martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, ceea ce poate avea ca efect denaturarea adevărului şi imposibilitatea inculpaţilor de a se apăra în mod adecvat.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală consideră excepţia neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând Decizia nr. 2.432 din 9 iulie 2008, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 86^1, cu denumirea marginală „Protecţia datelor de identificare a martorului”, din Codul de procedură penală.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 22 din Legea nr. 143/2000: „(1) Poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice, esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi.(2) Actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui mijloace de probă."; … – Art. 86^1 din Codul de procedură penală: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cei care au dispus măsura.Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6 teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor."În susţinerea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate sunt invocate următoarele dispoziţii constituţionale: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile omului în cazul în care există neconcordanţe între acestea şi reglementările interne, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.De asemenea, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi dispoziţiile art. 6, 8, 13 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 193 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004, Decizia nr. 11 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2007, şi Decizia nr. 1.068 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86^1 din Codul de procedură penală şi ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reţinând în esenţă că prevederile de lege supuse criticii de neconstituţionalitate reprezintă o concretizare a dispoziţiilor constituţionale, deoarece necesitatea asigurării protecţiei datelor de identificare a martorului determină restrângerea prin lege a dreptului la apărare al persoanei supuse acuzării. Această măsură este impusă de necesitatea asigurării, pentru martor, precum şi pentru ceilalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului, a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală, valori supreme şi garantate în statul român de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Restrângerea dreptului la apărare este proporţională cu situaţia care a determinat-o, realizându-se numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate, şi nu încalcă acest drept, contrar celor susţinute de autorii excepţiei. Totodată, Curtea a mai reţinut că această problemă a fost examinată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a statuat că se admit excepţii de la principiul potrivit căruia elementele de probă trebuie produse în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu. Aceasta însă, sub rezerva respectării drepturilor apărării, care impun, ca regulă generală, să se asigure acuzatului, la unul sau la altul dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta o mărturie în acuzare şi de a interoga autorul mărturiei, şi cu respectarea condiţiei ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul şi de a combate mărturia acestuia, hotărârea de condamnare să nu se întemeieze în totalitate sau în mod determinant pe această mărturie (Cauza Kostovski contra Olandei, 1989).În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea a constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu arată în ce mod aceste prevederi încalcă dispoziţiile constituţionale, principala sa critică referindu-se la lipsa posibilităţii inculpaţilor de a cunoaşte identitatea martorilor sub acoperire.Aceste considerente, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale art. 86^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Cristescu în Dosarul nr. 5.724/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește