DECIZIE nr. 1.314 din 2 decembrie 2008

referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.752/245/2008, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petru Iftode în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la executare formulate de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Se arată că dispoziţiile legale criticate creează, în favoarea autorităţilor de stat, o poziţie privilegiată în raport cu cetăţenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescripţie de 5 ani pentru recuperarea creanţelor.Judecătoria Iaşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Termenul de prescripţie prevăzut de lege se aplică, fără nicio discriminare, tuturor celor aflaţi în ipoteza prevăzută de norma legală.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că acestea respectă exigenţele art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie privind ocrotirea unor interese naţionale, de ordin general, ce se sprijină pe contribuţiile cetăţenilor, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice şi, totodată, justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.Textul de lege criticat are următoarea redactare:– Art. 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept";Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu următoarele dispoziţii constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 124 alin. (2) privind imparţialitatea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Referitor la critica prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prin invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aspectul tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizată şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 283 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, sau Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.Prin aceleaşi decizii, Curtea a mai reţinut că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, faţă de cele arătate, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale, justificate obiectiv, este în acord cu imparţialitatea şi egalitatea justiţiei pentru toţi.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește