DECIZIE nr. 1.310 din 4 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Vasile Mircea Lupuţ în Dosarul nr. 16/219/2010 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 122D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 16/219/2010, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 2 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Vasile Mircea Lupuţ într-o cauză având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, încălcând prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (8) şi (9), deoarece măsura confiscării se aplică indiferent de cine este proprietarul mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei. Astfel, măsura confiscării ar putea fi dispusă numai în cazul în care mijlocul de transport folosit la comiterea contravenţiei se află în proprietatea contravenientului.Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: „Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu: […]b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k)." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (8) şi (9) referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra unei critici similare, formulată însă faţă de dispoziţiile din aceeaşi ordonanţă în forma anterioară republicării, al căror conţinut se regăseşte în prevederile art. 220 alin. (2) lit. b), criticate în cauza de faţă, s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006 şi Decizia nr. 603 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că „proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii; potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituţie, «averea dobândită licit nu poate fi confiscată», ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit şi deci este posibilă instituirea unor sancţiuni pentru ipoteza în care desfăşurarea activităţii de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii”.În ceea ce priveşte faptul că bunurile confiscate nu aparţin contravenientului, ci unei terţe persoane, cu acelaşi prilej Curtea a arătat că aceasta nu poate atrage ineficienţa acestei măsuri sancţionatorii. În acest sens, Curtea a reţinut că, pe de o parte, Constituţia prevede în art. 44 alin. (9) că "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii", fără a distinge după calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului, iar o altă interpretare ar conduce la posibilitatea eludării cu uşurinţă a dispoziţiilor legale, deoarece de fiecare dată contravenientul s-ar putea apăra invocând faptul că este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicită de transport ar putea continua. Pe de altă parte, a arătat că proprietarul bunurilor utilizate în mod ilicit nu se poate prevala de caracterul personal al răspunderii contravenţionale, deoarece a încredinţat folosinţa bunului său, asumându-şi riscul ca activitatea utilizatorului să genereze un pericol pentru societate. De altfel, pentru a-şi recupera prejudiciul, proprietarul are la îndemână calea acţiunii în justiţie împotriva utilizatorului, în temeiul contractului încheiat cu acesta.Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Vasile Mircea Lupuţ în Dosarul nr. 16/219/2010 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește