Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 4 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin (2) lit. d), art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. d), art. 141 şi 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Badotherm – AMC” – S.A. din Vaslui în Dosarul nr. 476/333/2006 al Judecătoriei Vaslui.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 476/333/2006, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. d), art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Badotherm – AMC” – S.A. din Vaslui.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale atacate contravin art. 1 alin. (3), art. 16, 21, 24 şi 53 din Constituţie, deoarece prin procedura derogatorie de la normele dreptului comun pe care o instituie creează o discriminare a contribuabililor faţă de justiţiabilii din alte procese judiciare şi le îngrădeşte acestora accesul la justiţie şi dreptul la apărare.Judecătoria Vaslui apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 9 alin. (2) lit. d), art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Textele criticate au următoarea redactare:– Art. 9 alin. (2) lit. d): "Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: […]d) urmează să se ia măsuri de executare silită." [Alineatul (1) prevede că, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere referitor la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.]; … – Art. 141: "(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.(2) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. … (3) Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător. … (4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului. … (5) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu. … (6)Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136.(7) Netransmiterea titlurilor executorii provenite în urma sancţionării contravenţionale, în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conduce la anularea acestora. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de întârziere. Termenul de 90 de zile se prelungeşte cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei. … (8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente. … (9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile. … (10) Instituţiile publice care nu au organe de executare proprii pot transmite titluri executorii privind veniturile proprii, spre executare silită, organelor fiscale, în baza unei convenţii încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau cu autorităţile administraţiei publice locale, după caz. … (11) Pentru realizarea creanţelor prevăzute la alin. (10), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, reţin o cotă de 15% din valoarea creanţelor fiscale stinse. Sumele se utilizează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, ca venituri proprii, în condiţiile legii, pentru finanţarea cheltuielilor necesare îmbunătăţirii activităţii de administrare a creanţelor fiscale. … (12) Prevederile alin. (11) se aplică şi în cazul în care prin legi speciale se stabilesc atribuţii de executare silită pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate şi pentru alte venituri decât cele menţionate în prezentul cod."; … – Art. 145: "(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia." … Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt următoarele, în ordinea invocării lor:1. Art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravine art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi art. 24 privind dreptul la apărare.2. Art. 141 şi 145 din aceeaşi ordonanţă contravin art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: asupra constituţionalităţii art. 137 şi 141 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, devenite după republicare art. 141 şi 145, Curtea s-a mai pronunţat într-o cauză cu o motivare similară şi cu aceleaşi dispoziţii constituţionale pretins a fi încălcate.Astfel, prin Decizia nr. 658 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, Curtea, respingând excepţia privitoare la aceste prevederi, a reţinut că art. 141 alin. (1), (2), (5)-(11) şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), deoarece principiul egalităţii se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi nu la egalitatea între persoane juridice şi autorităţi publice.Prin aceeaşi decizie, Curtea nu a reţinut nici susţinerea conform căreia "titlurile executorii emise administrativ de către Ministerul de Finanţe" sunt "exceptate de la controlul judiciar", ceea ce ar încălca prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. Aceasta deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege.Astfel, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală, "Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [… ]", iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".Şi, în fine, Curtea nu a reţinut nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituţie, deoarece prin dispoziţiile art. 141 alin. (1), (2), (5)-(11) şi ale art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 nu se aduce nicio restrângere exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie şi nici dreptului la apărare.Considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. d), art. 141 şi art. 145 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Badotherm – AMC” – S.A. din Vaslui în Dosarul nr. 476/333/2006 al Judecătoriei Vaslui.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––