DECIZIE nr. 1.289 din 4 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.162D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, potrivit cărora nu mai este necesară încuviinţarea executării unei hotărâri judecătoreşti care a fost certificată cu titlu executoriu european.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 1.002/EX din 13 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.305/288/2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de executare silită.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 şi art. 148 alin. (2) raportat la art. 5, art. 24 şi art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului. Dacă normele criticate se interpretează în sensul că doar hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele din România, învestite cu formulă executorie, sunt supuse încuviinţării executării silite, iar hotărârile judecătoreşti învestite cu titlu executoriu european nu sunt supuse încuviinţării executării silite, se creează o discriminare între creditorii care deţin un titlu executoriu european şi cei care deţin o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele din România, învestită cu formulă executorie, creditori care în proporţie de 90% sunt cetăţeni români, încălcându-se chiar art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Râmnicu Vâlcea – Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispoziţiile art. 371^1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite;3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;4. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;5. există alte impedimente prevăzute de lege. Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1082 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.În situaţia prevăzută la art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) care prevăd prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, este invocat şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, precum şi art. 5, art. 24 şi art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate, publicat în JOUE seria L nr. 143 din 30 aprilie 2004.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la presupusa discriminare între creditorii care deţin un titlu executoriu european şi cei care deţin o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele din România, învestită cu formulă executorie, precum şi faptul că dispoziţiile criticate ar încălca art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, raportate la unele prevederi ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate, la articolele indicate de autorul excepţiei prevede următoarele:– Art. 5. – Eliminarea procedurii de exequatur – "O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută şi executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea executării şi fără a fi posibilă contestarea recunoaşterii sale.";– Art. 24. – Tranzacţiile judiciare – "(1) O tranzacţie judiciară privind o creanţă în sensul articolului 4 alineatul (2), aprobată de către o instanţă judecătorească sau încheiată în faţa unei instanţe în cursul unei proceduri judiciare şi executorii în statul membru în care a fost aprobată sau încheiată, este, pe bază de cerere adresată instanţei prin care a fost aprobată sau în faţa căreia a fost încheiată, certificată ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa II.(2) O tranzacţie judiciară certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviinţarea executării şi fără să fie posibilă opoziţia la forţa sa executorie. … (3) Dispoziţiile capitolului II, cu excepţia articolului 5, articolului 6 alineatul (1) şi articolului 9 alineatul (1) şi ale capitolului IV, cu excepţia articolului 21 alineatul (1) şi articolului 22, se aplică în mod corespunzător."; … – Art. 25. – Actele autentice – "(1) Un act autentic privind o creanţă în sensul articolului 4 alineatul (2), executoriu într-un stat membru, este, pe bază de cerere adresată autorităţii desemnate de statul membru de origine, certificat ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa III.(2) Un act autentic certificat ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviinţarea executării şi fără să fie posibilă opoziţia la forţa sa executorie. … (3) Dispoziţiile capitolului II, cu excepţia articolului 5, articolului 6 alineatul (1) şi articolului 9 alineatul (1) şi ale capitolului IV, cu excepţia articolului 21 alineatul (1) şi articolului 22, se aplică în mod corespunzător." … Din economia textelor Regulamentului (CE) nr. 805/2004, Curtea observă că acestea stabilesc, în esenţă, recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine, fără a fi necesară o procedură privind încuviinţarea.Astfel, s-a eliminat procedura de exequatur, în ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti provenite din spaţiul Uniunii Europene, ceea ce echivalează cu o derogare de la prevederile Cap. XII, Secţiunea IV – Efectele hotărârilor străine – din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992. De altfel, în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 805/2004, prin Legea nr. 191/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 425 din 26 iunie 2007, au fost stabilite anumite reguli procedurale.Curtea constată că prevederile art. 373^1 din Codul de procedură civilă şi cele ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004 se referă la categorii diferite de acte juridice, pe de o parte, hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din România, pentru care este necesară încuviinţarea executării, şi, pe de altă parte, hotărâri judecătoreşti care au fost certificate ca titlu executoriu european în statul membru de origine, recunoscute şi executate în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea,Aşadar, în ceea ce priveşte presupusa discriminare între creditorii care deţin un titlu executoriu european şi cei care deţin o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele din România, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum s-a statuat în numeroase cauze, principiul egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, acesta presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.Or, diferenţa esenţială între cele două categorii de creditori este dată de un element de extraneitate, reprezentat de statul în care este pronunţată hotărârea judecătorească. Rezultă că situaţiile de fapt care sunt reglementate sunt diferite, astfel încât şi tratamentul juridic aplicat acestora trebuie să fie diferit.De altfel, Curtea reţine că între încuviinţarea executării, reglementată de art. 373^1 din Codul de procedură civilă, şi titlul executoriu european, parte a programului privind măsurile de punere în practică a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene, există asemănări atât sub aspectul obţinerii acestora, cât şi sub aspectul rezultatului celor două proceduri, ceea ce demonstrează că scopul instituirii lor este acelaşi, dar procedura de obţinere este diferită, tocmai datorită elementelor de extraneitate ce intervin.În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea principiului egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În fine, Curtea constată că prevederile art. 148 nu au relevanţă în cauză, întrucât aceste norme constituţionale stabilesc aplicarea prioritară a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, astfel că aceasta ţine de modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor criticate, aspect ce este de competenţa instanţelor de judecată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește