DECIZIE nr. 1.286 din 14 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) şi art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal



Acsinte Gaspar – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remco Trade” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde Emil Răchită – administratorul Societăţii Comerciale "Remco Trade" – S.R.L., lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul administratorului Societăţii Comerciale "Remco Trade" – S.R.L., care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că reglementarea modalităţilor de plată a impozitului pe profit ţine de strategia statului în domeniul politicii fiscale, fără a fi încălcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 20.304/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Remco Trade" – S.R.L. din Bucureşti, intimaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că deşi art. 4 din Codul fiscal prevede că acesta se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare sau completare intrând în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, textele criticate au intrat în vigoare la data de 1 mai 2009, nerespectând art. 4 din Codul fiscal. Astfel, se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.Fixarea sumelor corespunzătoare impozitului minim, precum şi stabilirea lor în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent creează o evidentă inechitate între micii şi marii contribuabili, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi şi cele ale art. 56 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, principiului libertăţii economice sau celui privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Inechitatea invocată între micii şi marii contribuabili reprezintă o măsură de politică fiscală, statul fiind cel care îşi stabileşte sistemul legal de impunere, în vederea asigurării unei juste aşezări a sarcinilor fiscale. Aspectele invocate ţin de poziţia şi viziunea legiuitorului faţă de sistemul de taxare oportun unei anumite perioade economice. Modul în care înţelege statul să îi sprijine pe micii întreprinzători prin măsurile economice luate şi, implicit, efectele benefice sau defavorabile ale măsurilor asupra operatorilor economici se subsumează aceleiaşi strategii economico-fiscale a statului.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, se arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile criticate reglementează unele măsuri financiar-fiscale referitoare la anul 2009, având o aplicabilitate limitată în timp la anul menţionat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Curtea observă că art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 6 din aceeaşi ordonanţă introduce la art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, după alin. (14), patru noi alineate, alin. (15)-(18). Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) şi art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.Ulterior sesizării Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţă, aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abrogă, iar potrivit art. I pct. 5 din aceeaşi ordonanţă, art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se modifică.Textele de lege criticate au în prezent următorul cuprins:– Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.”;– Art. 18 alin. (2)-(7) este abrogat;– Art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(15) Contribuabilii care, până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim au obligaţia de a declara şi de a plăti impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipată, după caz, aferente trimestrului III al anului 2010, până la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de 30 septembrie 2010.(16) Contribuabilii care, până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplică următoarele reguli: … a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010: … – determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective şi efectuarea comparaţiei cu impozitul minim anual, prevăzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 şi înmulţirea cu numărul de luni aferent perioadei respective, în vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;– stabilirea impozitului pe profit datorat;– prin excepţie de la prevederile alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1), depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010 şi plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, până la data de 25 februarie 2011;b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010: … – contribuabilii depun declaraţia privind impozitul pe profit şi plătesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1).(17) În aplicarea prevederilor alin. (16), determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit se efectuează urmărindu-se metodologia de calcul prevăzută de titlul II "Impozitul pe profit" în mod corespunzător pentru cele două perioade, luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate. … (18) Pierderea fiscală înregistrată în cele două perioade aferente anului 2010 se recuperează potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioadă fiind considerată an fiscal în sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private, indiferent de titular, art. 45 referitoare la libertatea economică şi art. 56 alin. (2) referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea reţine că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că dispoziţiile criticate stabilesc reguli pe care contribuabilii, care până la data de 30 septembrie 2010, inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, trebuie să le aplice pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, reglementare ce se încadrează în competenţa legiuitorului determinată în acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie.2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare […]”. Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi jurisprudenţa sa constantă în astfel de situaţii, Curtea urmează să respingă ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Remco Trade” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă.2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește