DECIZIE nr. 1.271 din 8 octombrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că motivul de neconstituţionalitate invocat de către autor nu priveşte textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.719/299/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Vera Bulahov într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Păduraru contra României, 2005, Rotaru contra României, 2000, şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 61/2007). Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul proprietăţii private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituţie. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluările de imobile care au respectat legislaţia în vigoare la acea dată. Totodată, susţine că statul avea obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, arată, în esenţă, că, în situaţia soluţionării cauzei şi pronunţării unei hotărâri de către instanţa judecătorească anterior soluţionării unui recurs în interesul legii ori anterior publicării deciziei pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa nu ia în considerare soluţia instanţei supreme, în aceste condiţii părţile nebeneficiind de o justiţie egală pentru toţi.Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 nu contravin Legii fundamentale, întrucât, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, soluţia de restituire a unor categorii de imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului pe care acesta îl are de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din regimul trecut. În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, consideră că partea este nemulţumită de modul de interpretare de către prima instanţă de judecată a textului de lege criticat, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 dispun pentru viitor şi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, acestea sunt rezultatul opţiunii legiuitorului, care poate decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia anterioară, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De asemenea, consideră că prevederile criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, apreciază că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ci au ca scop asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii pe întreg cuprinsul ţării. În fine, consideră că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut:"(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare; … […]h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;”. … Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. În privinţa prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aspectele invocate de către autor privesc probleme de aplicare a legii, care nu intră însă în sfera controlului de constituţionalitate. Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea acesteia, Curtea Constituţională asigură controlul de constituţionalitate prin raportare la prevederile Legii fundamentale, aplicarea reglementărilor legale revenind instanţelor judecătoreşti şi, ca atare, excepţia este inadmisibilă.II. Prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi a reţinut că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Modificarea conţinutului unei norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.În plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, se constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996, şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. De aceea, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește