DECIZIE nr. 1.270 din 12 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu în Dosarul nr. 11.406/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi susţine menţinerea practicii instanţei de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.406/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate "limitează admisibilitatea cererilor de contestaţie în anulare la sfera hotărârilor irevocabile, pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ori pentru motive care nu au putut fi antamate datorită împrejurării că aceste temeiuri necesitau verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără însă a fi fost judecat în fond".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, legiuitorul având posibilitatea de a reglementa căile de atac în cadrul jurisdicţiilor prevăzute de lege, precum şi de a stabili termenele de exercitare, persoanele care pot exercita aceste căi de atac, obiectul şi motivele ce pot fi invocate. Pentru aceste motive, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 317: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.";– Art. 319: "Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.";– Art. 323: "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.";– Art. 324: "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 al. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare;3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind raportul între dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 privitor la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici similare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele ale Convenţiei.Astfel, Curtea a decis că dispoziţiile legale contestate sunt norme de procedură judiciară şi se aplică tuturor persoanelor aflate într-o situaţie juridică identică. De altfel, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. 2, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul este liber să dispună cu privire la acestea. În plus, atât contestaţia în anulare, cât şi revizuirea sunt mijloace procedurale de acces la o instanţă superioară de control, adică sunt căi extraordinare de atac de retractare, admisibile numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Aşa fiind, prin aceste mijloace procedurale instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justeţea soluţiei pronunţate. Partea interesată are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în faţa judecătorului fondului ori în faţa judecătorului în căile ordinare de atac, fără a se putea admite soluţia reexaminării sine die a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât, cu excepţia materiei penale, liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009).De asemenea, prin Decizia nr. 465 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 4 mai 2009, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 317 din Codul de procedură civilă nu au în vedere hotărârile judecătoreşti susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care oferă părţilor cadrul procesual adecvat în care să îşi poată exercita, cu diligenţă, drepturile procesuale de pe poziţii de egalitate, ci se referă la hotărârile irevocabile, împotriva cărora mai pot fi exercitate doar căile extraordinare de atac, aşa cum este cazul contestaţiei în anulare şi/sau al revizuirii. Legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe o asemenea cale, tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiţie şi pentru a-l pune pe justiţiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării şi/sau încălcării dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă într-o situaţie egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un tratament juridic egal între aceştia. Rezultă aşadar că, odată invocate pe calea apelului sau recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va pronunţa asupra lor, astfel încât nepronunţarea asupra acestor motive în faza recursului dă posibilitatea părţii interesate să le invoce în cadrul contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Din moment ce partea ar fi putut invoca aceste motive pe calea apelului sau recursului, Curtea observă că ar fi de prisos să i se mai acorde încă o dată această posibilitate pe calea contestaţiei în anulare.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 235 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 11 aprilie 2006, statuând că „pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de revizuire nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor”. Aceasta deoarece „aspectele analizate pe calea revizuirii sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la acea dată”. În această materie, ca, de altfel, oriunde, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen; nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.În fine, Curtea constată că textele de lege criticate sunt în concordanţă atât cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, cât şi cu cele ale art. 11, 20 şi 21 din Constituţie invocate de autorul excepţiei, deoarece ele se constituie într-o garanţie a procesului echitabil şi se aplică în mod egal tuturor justiţiabililor ce intră sub incidenţa normei legale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile evocate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu în Dosarul nr. 11.406/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu____________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește