DECIZIE nr. 1.264 din 25 noiembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 23 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 432 15/04/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 385 19/03/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia MargaretaKrupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România”, excepţie ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman în Dosarul nr. 829/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 829/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România”.Excepţia a fost ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman într-o cauză de contencios administrativ privind soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii de returnare de pe teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că refuzul prelungirii dreptului de şedere în România persoanelor care şi-au întemeiat aici o viaţă de familie şi care au obţinut viza de intrare în România, întemeiat pe prevederile "art. 64" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, reprezintă o ingerinţă a autorităţilor publice în viaţa de familie, cu încălcarea ordinii constituţionale şi a instituţiei familiei, drepturi reglementate de art. 1, art. 18 alin. (1), art. 26, art. 48 şi art. 53 din Constituţie. Expunând o detaliată prezentare şi analiză a condiţiilor legale pe baza cărora o căsătorie poate fi calificată ca fiind de convenienţă şi relevând importanţa acestei instituţii a căsătoriei în societate, dar şi din perspectiva vieţii intime şi de familie, autorul excepţiei conchide în sensul că aprecierea unei căsătorii ca fiind de convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia şi refuzul, în consecinţă, a acordării prelungirii dreptului de şedere în România obţinut în baza acelei căsătorii, ceea ce are grave consecinţe asupra relaţiilor de familie. Mai susţine că singura autoritate competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanţa judecătorească, iar nu un organ administrativ cum este Oficiul Român de Imigrări.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 64" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Ulterior invocării acestei excepţii, ordonanţa criticată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, iar în urma renumerotării textelor de lege art. 64 a devenit art. 63, astfel că asupra acestuia urmează să se pronunţe Curtea Constituţională. Dispoziţiile art. 63 prevăd următoarele:– Art. 63: – Căsătoria de convenienţă: "(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă.(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:a) coabitarea matrimonială nu există;b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;e) există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă;f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia;g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plată unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezultă din:a) datele obţinute în urma interviului;b) înscrisuri;c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane;d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare."Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 – Statul român, art. 18 alin. (1) – privind protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, precum şi a averilor lor, art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 – Familia şi ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 63 (fost art. 64) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al România, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Curtea, analizând motive de neconstituţionalitate invocate asemănătoare celor aici prezentate, a stabilit că alin. (2) şi (3) ale actualului art. 63 din ordonanţă nu contravin dispoziţiilor art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (5) din Constituţie. Cu acel prilej, ea a reţinut că „dispoziţiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă, precum şi mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de şedere nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existenţa vreunui element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de convenienţă, Autoritatea pentru străini (în prezent, Oficiul Român pentru Imigrări) va refuza străinului prelungirea acestui drept. Decizia de refuz, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin dispoziţia de părăsire a teritoriului României, care poate fi contestată în faţa curţii de apel competente. Aşa fiind, se constată că, în exercitarea competenţelor atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini (în prezent, Oficiul Român pentru Imigrări) nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci exclusiv una administrativă, referitoare la circulaţia şi evidenţa persoanelor străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a căsătoriei de convenienţă încheiate în scopul eludării legii şi procedurile de îndepărtare de pe teritoriul naţional a străinilor care au încălcat dispoziţiile legale în vigoare nu pot constitui argumente pentru calificarea autorităţii administrative drept instanţă extraordinară, astfel încât nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei în acest sens. De asemenea, se constată că nici susţinerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească şi reprezintă acea sancţiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de convenienţă este constatată de o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză”.Totodată, prin Decizia nr. 350 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, Curtea a reţinut că „Dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziţia legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, fără vreo eventuală imixtiune a autorităţii, drept garantat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale. Din aceleaşi motive, nu se poate reţine nici critica prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 48 alin. (1), referitor la principiul întemeierii familiei pe căsătoria liber consimţită între soţi”.Curtea constată că cele reţinute prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În plus, autorul excepţiei invocă pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 – Statul român, art. 18 alin. (1) privind protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, precum şi a averilor lor şi ale art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată.Cât priveşte prevederile art. 18 alin. (1) şi ale art. 26 din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt pe deplin respectate de dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertăţi. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor şi libertăţilor garantate de art. 18 alin. (1) şi art. 26 din Constituţie ca, prin lege specială, să fie reglementate condiţiile în care cetăţenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generală a statului român, sub toate formele sale. Cât priveşte invocarea art. 1 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acest text consacră valorile supreme ale statului român, ca stat de drept, democratic şi social, precum şi principiile pe care acesta se organizează, iar textul de lege criticat nu se opune niciunei astfel de valori ocrotite.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman în Dosarul nr. 829/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Krupenschi––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x