DECIZIE nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 12 ianuarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 130 15/03/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 698 31/10/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 134 10/03/2016
ActulREFERIT DEDECIZIE 304 12/05/2016
ActulREFERIT DEDECIZIE 857 10/12/2015
ActulREFERIT DEDECIZIE 1603 15/12/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 920 06/07/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 1174 30/09/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 381 19/03/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 810 19/05/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marius Eduard Comărniceanu în Dosarul nr. 4.419/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Daniel Şuta în Dosarul nr. 743/83/2008 al Tribunalului Satu Mare – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei Marius Eduard Comărniceanu, apărătorul ales Ion Ghigheanu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că partea Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare a formulat concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.318D/2008 şi nr. 1.371D/2008, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Avocatul Ion Ghigheanu este de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.371D/2008 la Dosarul nr. 1.318D/2008, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în faţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.419/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (4) şi art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Marius Eduard Comărniceanu cu ocazia soluţionării unei cereri de constatare a refuzului nejustificat de restituire a permisului de conducere.Prin Încheierea din 15 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 743/83/2008, Tribunalul Satu Mare – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Daniel Şuta cu ocazia soluţionării unei cereri de anulare a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere eliberată fără drept de circulaţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, Marius Eduard Comărniceanu, susţine că prevederile art. 111 alin. (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice încalcă prezumţia de nevinovăţie, libera circulaţie şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European, întrucât, prin reţinerea permisului de conducere până la soluţionarea dosarului penal, îşi poate exercita dreptul de a conduce un autovehicul doar în interiorul ţării, fără a putea face acelaşi lucru şi în străinătate, unde călătoreşte frecvent în interes de serviciu, având în vedere că dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată cu drept de circulaţie nu este recunoscută în afara graniţelor ţării.Autorul excepţiei Daniel Şuta consideră că dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care prevăd reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii anumitor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în condiţiile în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare, încalcă egalitatea în drepturi, prezumţia de nevinovăţie şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât instituie o discriminare între conducătorii de autovehicule cărora li se aplică şi aceia care, din culpă, au provocat accidente din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, cărora li se poate elibera dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie în anumite condiţii.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Tribunalul Satu Mare – Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este neîntemeiată, întrucât este la latitudinea legiuitorului stabilirea unor măsuri sancţionatorii în funcţie de gravitatea faptelor comise şi de interesul general ocrotit.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate de autorii excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008, a fost modificat art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, păstrându-se însă soluţia legislativă anterioară în ceea ce priveşte textele de lege criticate de autorii excepţiei. Astfel, dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins:– Art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi (4): "(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: […] b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5);[…](3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.(4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.";– Art. 113 alin. (1) lit. e): "(1) Permisul de conducere se restituie titularului: […] e) în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 25 alin. (1) privind libera circulaţie, ale art. 38 referitoare la dreptul de a fi ales în Parlamentul European şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 111 alin. (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 25, care consacră dreptul la liberă circulaţie, acestea din urmă nu au legătură cu dispoziţiile de lege criticate. Astfel, dreptul la liberă circulaţie vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume: libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Dreptul la liberă circulaţie, astfel cum este reglementat de Constituţia României, prin receptarea sa din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, nu include şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop, prevederile constituţionale nefăcând referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie.Ca urmare, fiecare cetăţean poate folosi mijloacele de transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), cu respectarea, însă, a regulilor impuse prin actele normative care reglementează utilizarea acestora. Stabilirea unor astfel de reguli în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea permisului de conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective […]” şi nu este de natură să încalce, pentru motivele arătate, dreptul fundamental reglementat de art. 25 din Constituţie. De altfel, şi „libera circulaţie”, prevăzută de textul constituţional invocat în motivarea excepţiei, se desfăşoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a unei normale desfăşurări a relaţiilor interstatale.Referitor la dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aceste texte de lege nu instituie niciun fel de discriminare între conducătorii de autovehicule cărora li se aplică şi aceia care, din culpă, au provocat accidente din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, cărora li se poate elibera dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie în anumite condiţii, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. Pentru acelaşi motiv, dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile la care face trimitere art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 vizează atingerea scopurilor enunţate de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, citate mai sus.Prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 38 referitoare la dreptul de a fi ales în Parlamentul European nu sunt incidente în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) şi ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marius Eduard Comărniceanu în Dosarul nr. 4.419/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Daniel Şuta în Dosarul nr. 743/83/2008 al Tribunalului Satu Mare – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x