Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 25 ianuarie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A.
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Loteria Română în Dosarul nr. 4.499/117/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.647D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.499/117/2008, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A.Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional Loteria Română într-o cauză având ca obiect o cerere pentru soluţionarea unui conflict de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autorul acesteia susţine că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru excluderea unei categorii de salariaţi de la posibilitatea de a participa la repartizarea profitului companiei în care îşi desfăşoară activitatea.Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la excepţia invocată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.838 din 29 septembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 14.137 din 29 septembrie 2010, şi apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că în actuala reglementare salariaţii Companiei Naţionale "Loteria Română" sunt excluşi de la posibilitatea de a participa la repartizarea profitului companiei în care îşi desfăşoară activitatea. Or, asemenea aspecte vizează modificarea şi completarea textului dedus controlului de constituţionalitate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 29 decembrie 2001, prevederi care au următorul cuprins: „(1) Pentru finanţarea unor obiective de interes public naţional, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu exerciţiul financiar al anului 2004, la Compania Naţională „Loteria Română” – S.A. profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinaţii:a) rezerve legale; … b) alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege; … c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi; … d) alte repartizări prevăzute de lege; … e) profitul net anual aferent activităţii de pronosticuri sportive se varsă la Agenţia Naţională pentru Sport pentru finanţarea activităţii sportive, inclusiv Comitetului Olimpic Român şi Federaţiei Române de Fotbal; … f) minimum 60%, pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi săli de sport şi a următoarelor construcţii: Arena Sportivă Polivalentă şi Sala Naţională Sportivă Polivalentă, sume care se varsă la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii; … g) profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la lit. a)-f) se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare. … (2) Profitul se repartizează pentru destinaţiile şi în cuantumurile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g) după deducerea sumelor aferente destinaţiilor prevăzute la lit. a)-e) ale aceluiaşi alineat." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) – Egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 referitoare la destinaţia profitului contabil pentru finanţarea unor obiective de interes public naţional constituie o derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, care stabilesc şi participarea salariaţilor la profit. Derogarea prevăzută de dispoziţiile criticate este justificată de orientarea sumelor din profitul net al Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A. către finanţarea unor obiective de interes naţional. Mai mult, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.Pe de altă parte, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că în actuala reglementare salariaţii Companiei Naţionale "Loteria Română" – S.A. sunt excluşi de la posibilitatea de a participa la repartizarea profitului companiei în care îşi desfăşoară activitatea. Asemenea aspecte vizează modificarea şi completarea textului dedus controlului de constituţionalitate, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale „Loteria Română” – S.A., excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Loteria Română în Dosarul nr. 4.499/117/2008 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu_________