DECIZIE nr. 1.261 din 12 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava şi de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 49D/2010 şi nr. 1.901D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.901D/2010 la Dosarul nr. 49D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 68R din 23 decembrie 2009 şi Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 8.835/86/2009 şi nr. 2.442.1/30/2010, Tribunalul Suceava – Secţia penală şi Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^3 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Cristi Costel Cojocar şi Paul Badea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate contravin art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (7) referitoare la încheierile instanţei privind măsura arestării preventive şi art. 129 referitoare la Folosirea căilor de atac, deoarece împiedică exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive.Tribunalul Suceava – Secţia penală şi Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare pronunţate în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia penală, art. 140^3 cu denumirea marginală Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive din Codul de procedură penală în integralitatea sa. Însă din notele autorului excepţiei şi din considerentele încheierii instanţei de judecată rezultă că obiectul criticilor formulate îl constituie doar alin. 1 teza ultimă al art. 140^3 din acelaşi cod. Prin urmare, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns numai la aceste prevederi, care au următorul conţinut:– Art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală:"Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 515 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, şi Deciziei nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste căi.În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în limitele competenţei sale prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu în sistemul nostru constituţional. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice cauză, oricând şi de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile stabilite de lege.De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (7) din Constituţie, "încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau a posibilităţii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică, aşa cum s-a arătat mai sus, prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava şi de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește