Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 3 noiembrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Victor Ruse în Dosarul nr. 444/113/2009 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 444/113/2009, Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Victor Ruse într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva deciziei de pensionare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate, abrogând, în mod expres, prevederile Legii nr. 218/2008, afectează dreptul la pensie, ceea ce încalcă art. 47 alin. (2) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie. Totodată, acordarea persoanelor îndreptăţite a drepturilor legal recunoscute la date diferite încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie.Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, având următorul cuprins:"Art. IV. – Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, şi art. II din Legea nr. 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2008.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 47 alin. (2) cu referire la dreptul la pensie şi art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că, potrivit expunerii de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, aceasta a fost adoptată, în principal, pentru a asigura o unitate de reglementare în ceea ce priveşte situaţia persoanelor care au desfăşurat activităţi încadrate în grupele I şi II de muncă înainte de data de 1 aprilie 2001. Astfel, situaţia acestor persoane a fost reglementată atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cât şi prin Legea nr. 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ceea ce echivalează cu existenţa paralelă a două acte normative care au conţinuturi diferite cu privire la aceeaşi problematică.Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 nu poate fi catalogată ca afectând dreptul fundamental la pensie, întrucât, faţă de Legea nr. 218/2008, care recunoştea drepturi suplimentare faţă de cuantumul pensiei aflate în plată, nu aduce reglementări de drept substanţial noi, deci nici nu afectează într-un sens negativ dreptul constituţional la pensie. Mai mult, conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă, preluând reglementarea de principiu a Legii nr. 218/2008, este unul favorabil pensionarilor, în sensul că reglementează unele drepturi de pensie suplimentare faţă de forma iniţială a Legii nr. 19/2000.Prin urmare, singura noutate pe care o aduce art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 faţă de Legea nr. 218/2008, prin abrogările operate, este eliminarea obligaţiei recalculării pensiilor de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale începând cu 1 ianuarie 2009. Abrogându-se textul art. II din Legea nr. 218/2008, recalcularea pensiilor potrivit art. 165^1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, se va face, potrivit art. II alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, începând cu luna ianuarie 2010, termen prorogat ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, până în luna ianuarie 2011.În aceste condiţii nu se poate susţine că textul legal criticat ar fi afectat în mod negativ dreptul substanţial la pensie, doar termenul pentru recalcularea acesteia fiind amânat pentru luna ianuarie 2011, astfel încât Curtea constată că nu au fost încălcate prevederile art. 115 alin. (6) coroborate cu art. 47 alin. (2) din Constituţie.În fine, Curtea constată, în privinţa criticii referitoare la acordarea persoanelor îndreptăţite a drepturilor legal recunoscute la date diferite, că nu mai subzistă, întrucât această soluţie legislativă cuprinsă iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 nu a fost preluată nici prin Legea nr. 218/2008 şi nici prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Victor Ruse în Dosarul nr. 444/113/2009 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly––