DECIZIE nr. 1.253 din 22 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 743D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin principiului accesului liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 31.592/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în soluţionarea unui litigiu având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că transformarea căii de atac a apelului în cea a recursului, potrivit textului de lege criticat, într-un litigiu început înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, cu restrângerea unui grad de jurisdicţie în raport cu cele existente în momentul introducerii acţiunii, reprezintă o încălcare a principiului accesului liber la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţie şi a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 creează discriminare între persoanele aflate în situaţii juridice similare, care beneficiază de trei grade de jurisdicţie, şi cele care, în apărarea propriilor drepturi, în speţă drepturile la despăgubiri morale prevăzute de Legea nr. 221/2009, se pot prevala doar de două grade de jurisdicţie, fiind încălcate astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru argumentele invocate, se susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 4 şi art. 20.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, introduse în actul de bază prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, potrivit cărora:"(6) Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării acesteia, art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil şi la interzicerea discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii. Din acest punct de vedere, principiul liberului acces la justiţie trebuie corelat cu cel al egalităţii în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiţie să ţină cont de realităţile sociale inevitabil diferite. În acest sens, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea a statuat că regula de la art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Astfel, în cazul de faţă, Curtea reţine că prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, derogatorie de la normele procesual civile de drept comun, ce înlocuieşte calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificării şi sporirii celerităţii soluţionării cauzelor ce privesc acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009, cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătoreşti astfel pronunţate. Aşadar, Curtea reţine că, fiind vorba de calea de atac a recursului devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispoziţiilor art. 299 şi următoarele din Codul de procedură civilă, stabilirea unor căi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creează discriminare, conform art. 16 din Constituţie şi, respectiv, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situaţii juridice diferite. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea şi că unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit, aşa cum reiese din Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 725 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care au formulat cereri în vederea acordării unor despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 şi ale căror dosare nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor beneficia de doar două niveluri de jurisdicţie în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecinţă, textul criticat nu este de natură a contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi, reglementat la art. 4 şi art. 16 din Legea fundamentală, sau celui al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituţie.Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile şi libertăţile fundamentale, rezultă că nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) nu au fost încălcate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește