DECIZIE nr. 1.245 din 7 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.980/30/2009, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Criste Safta cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea şi suspendarea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 53, 56 şi 135 din Constituţie. În acest sens arată că obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate, stabilită de art. 208 din Legea nr. 95/2006 sub forma contribuţiilor obligatorii la un sistem public de asigurări de sănătate, împiedică dezvoltarea mediului concurenţial în materia acestui tip de asigurări. De asemenea, dacă o persoană poate să facă dovada existenţei unei asigurări personale de sănătate în sistemul privat de asigurări, atunci dezideratul sănătăţii publice, prezent în textul art. 53 din Constituţie, nu mai poate servi drept justificare pentru restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În plus, arată că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie consacră doar dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, iar nu şi o obligaţie corelativă.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere necesitatea finanţării activităţii de ocrotire a sănătăţii populaţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: […]e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; […] … (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate." … Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 56 referitor la sarcinile fiscale şi art. 135 privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au fost supuse în numeroase rânduri controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, a reţinut că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Ca urmare, aceste dispoziţii de lege reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.În lumina acestor considerente, este evident că obligaţia contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificaţia unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligaţii are o justificare constituţională, iar pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări".Prin aceeaşi decizie Curtea a arătat că "nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la art. 135 din Constituţie, de vreme ce însăşi Legea nr. 95/2006, în art. 208, consacră posibilitatea instituirii altor forme de asigurări sociale de sănătate complementare sau suplimentare faţă de sistemul de asigurări sociale de sănătate. Trebuie înţeles totuşi că aceste forme de asigurări de sănătate nu duc la excluderea obligaţiei de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligaţia statului de a asigura ocrotirea sănătăţii”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește