Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 19 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1, art. 280 şi art. 403 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1, art. 280 şi 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oraşul Râşnov în dosarele nr. 23/62/2005 şi nr. 573/64/2008 ale Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.544D/2008 la Dosarul nr. 1.531D/2008, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 23/62/2005, şi prin Încheierea din 16 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 573/64/2008, Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1, art. 280 şi art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oraşul Râşnov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate, care constituie temeiul juridic al cererii privind suspendarea executării silite, creează posibilitatea ca durata de soluţionare a unui litigiu comercial să se prelungească în mod nefiresc, fapt ce determină încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială consideră excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând că în materie comercială procesele se judecă cu precădere, ceea ce asigură dreptul la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil. Pe de altă parte, instanţa apreciază că măsura suspendării nu îl prejudiciază pe creditor, care beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procedurale, fiind apărat prin instituirea cauţiunii menite să acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendare.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 1, art. 280 şi 403 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 279 alin. 1: "Instanţa poate încuviinţa execuţia vremelnică a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va găsi de cuviinţă că măsura este de trebuinţă faţă de temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere; în acest caz instanţa va putea obliga la darea unei cauţiuni.";– Art. 280: "Cererea pentru suspendarea execuţiei vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.Cererea se va depune la prima instanţă sau instanţa de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărârii.Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 sunt aplicabile.Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum îl va fixa instanţa.Până la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. 4.";– Art. 403: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), care se referă la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia, Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 944 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau prin Decizia nr. 922 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 22 octombrie 2008. Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că suspendarea vremelnică a executării nu contravine dreptului la un proces echitabil, pentru că încheierea instanţei prin care se dispune suspendarea este supusă recursului, astfel încât partea interesată poate să îşi prezinte toate apărările şi cererile cu privire la acest aspect în cursul soluţionării recursului.Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi de a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.Aşa fiind, Curtea a constatat că, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, instituirea posibilităţii suspendării vremelnice a executării nu aduce nicio atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1, art. 280 şi 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oraşul Râşnov în dosarele nr. 23/62/2005 şi nr. 573/64/2008 ale Curţii de Apel Braşov – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––