DECIZIE nr. 1.239 din 7 octombrie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Adrian Radu Apostolescu în Dosarul nr. 19.536/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei personal şi asistat de avocatul Mihai-Romulus Balint. Lipseşte partea Societatea Comercială "Timax" – S.R.L. din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând că, deşi angajatorul poate renunţa la beneficiul clauzei de neconcurenţă după concedierea salariatului pentru motive neimputabile acestuia, aceasta nu poate să ducă şi la pierderea dreptului salariatului de a obţine indemnizaţia de neconcurenţă pe perioada prevăzută. În acest sens, arată că această indemnizaţie reprezintă un drept câştigat al salariatului, care nu poate fi modificat unilateral prin simpla voinţă a angajatorului. De asemenea, arată că motivaţia acestei indemnizaţii determină comportamentul angajatului în desfăşurarea muncii, astfel că lipsirea de acest drept ulterior încetării contractului de muncă ar face ca angajatorul să rămână doar cu beneficii, în detrimentul salariatului care rămâne exploatat, fără a fi compensat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că nu se poate pretinde existenţa în sarcina angajatorului a unei obligaţii pe care legea nu o prevede.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 19.536/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Adrian Radu Apostolescu cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul muncii, care prevăd inaplicabilitatea clauzei de neconcurenţă în situaţia în care încetarea contractului de muncă a intervenit ca urmare a iniţiativei angajatorului, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, transformă obligaţiile pe care angajatorul şi le asumă cu prilejul prevederii acestei clauze în contractul de muncă în obligaţii pur potestative. Astfel, se încalcă dreptul la muncă, întrucât consimţământul exprimat de salariat la inserarea unei asemenea clauze în contractul de muncă s-a dat tocmai în vederea asigurării stabilităţii locului său de muncă şi în perspectiva de a fi dedicat numai acestuia, nicidecum altor posibili concurenţi pe piaţă ai angajatorului. De asemenea, consideră că este încălcat şi art. 21 din Constituţie, întrucât orice proces intentat în justiţie privind aceste aspecte va fi respins tocmai pentru că art. 22 alin. (2) din Codul muncii se opune admiterii cererii. În sfârşit, consideră că se aduce atingere şi dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi, întrucât se creează o discriminare a salariaţilor care se încadrează în ipoteza normei criticate în raport cu ceilalţi salariaţi ai aceluiaşi angajator, de exemplu, în raport cu cei care îşi dau demisia sau cei care nu au o asemenea clauză în contractul lor.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 56 lit. d), f), g), h) şi j), ori a intervenit din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.”Autorul excepţiei consideră că aceste text de lege este contrar următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, consideră că este încălcat art. 20 din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, fără a se arăta însă dispoziţiile internaţionale pretins a fi încălcate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul muncii consacră posibilitatea inserării în contractul individual de muncă a unei clauze prin care, ulterior încetării acestui contract, salariatul se obligă să nu presteze în interes propriu sau al unui terţ o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său. Evident, o astfel de clauză pune în discuţie însăşi restrângerea dreptului la muncă, fiind o excepţie legală de la dispoziţiile art. 38 din Codul muncii care prevăd imposibilitatea salariaţilor de a renunţa la drepturile conferite de lege. Este şi motivul pentru care acelaşi art. 21 alin. (1) din Codul muncii prevede plata unei indemnizaţii lunare pe toată durata de neconcurenţă, care să compenseze prejudiciile pe care salariatul le poate suferi ca urmare a restrângerii dreptului său la muncă.Textul de lege supus controlului de constituţionalitate prevede o cauză de încetare a efectelor clauzei de neconcurenţă, atunci când încetarea contractului de muncă are loc ca urmare a iniţiativei angajatorului din motive care nu ţin de persoana angajatului. Astfel, luând în considerare lipsa oricărei culpe a salariatului, legiuitorul a prevăzut că, într-o asemenea situaţie, acesta nu trebuie să mai fie ţinut de obligaţia de neconcurenţă asumată prin contract şi să valorifice pe deplin dreptul său la muncă, fără nicio restrângere. Nemaiexistând această obligaţie, în mod firesc, nu se justifică nici plata indemnizaţiei corelative. Fiind prevăzută chiar de lege, o atare situaţie este cunoscută şi acceptată de salariat chiar de la momentul încheierii contractului individual de muncă.Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul muncii nu aduc o restrângere dreptului la muncă, ci, din contră, urmăresc asigurarea exercitării neîngrădite a acestuia.De asemenea, textul de lege criticat nu aduce nicio restrângere accesului liber la justiţie. Practic, urmărind logica argumentelor autorului excepţiei, s-ar ajunge la concluzia că orice normă de drept poate fi interpretată în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, întrucât obligă instanţa să se pronunţe în acord cu cele reglementate de acea normă, ipoteză care, în mod evident, nu poate fi primită.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 22 din Codul muncii, având în vedere situaţiile diferite în care se găsesc salariaţii în funcţie de cauzele încetării contractului individual de muncă, a reglementat ipoteze diferite şi, în mod corelativ, un tratament juridic diferenţiat. Astfel, spre exemplu, legiuitorul a instituit obligativitatea respectării clauzei de neconcurenţă în cazurile în care salariatul demisionează ori s-a aflat în culpă la desfacerea contractului individual de muncă, dar nu şi în situaţia în care încetarea raporturilor de muncă nu ţine de motive care privesc persoana salariatului, când, aşa cum am arătat deja, restrângerile aduse dreptului la muncă prin efectul acestei clauze nu mai pot opera.O asemenea reglementare nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, care nu presupune uniformitate, astfel că situaţiile obiectiv diferite avute în vedere justifică tratamentul juridic diferenţiat. Necesitatea eliminării restrângerilor dreptului la muncă în cazul persoanelor al căror contract de muncă a încetat din cauze ce nu le sunt imputabile face ca diferenţa de tratament să fie, în acelaşi timp, rezonabilă şi proporţională cu situaţia avută în vedere.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Adrian Radu Apostolescu în Dosarul nr. 19.536/3/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește