DECIZIE nr. 1.239 din 22 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorBenke Karoly – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Constantin Greşoiu în Dosarul nr. 7.791/62/2009 al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.660D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că, în realitate, se contestă o eventuală necorelare legislativă care a determinat interpretări diferite ale textului legal criticat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.791/62/2009, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Constantin Greşoiu într-o cauză care vizează, printre altele, stabilirea vârstei de pensionare a autorului excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se solicită Curţii Constituţionale "să arate interpretarea constituţională corectă a cumulului reducerii vârstei de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 cu prevederile art. 48 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000„.Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate, prin prisma soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, nu constituie o încălcare a prevederilor generale din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care are următorul cuprins: „(5) Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr. 4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special”.Autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale "să arate interpretarea constituţională corectă" a dispoziţiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, fără a indica, în mod expres, vreun text din aceasta sau fără a formula vreo critică de neconstituţionalitate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, şi Decizia nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, a statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale acele prevederi legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederii atacate numai în limitele sesizării. Curtea a arătat că neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru care consideră că textul legal atacat este neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Această consecinţă se impune întrucât instanţa constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, întrucât controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu se poate exercita decât la sesizare.Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a arătat că, în absenţa indicării vreunui text constituţional încălcat, instanţa de judecată ar fi trebuit să fie cea care să califice în final cererea părţii ca fiind sau nu o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 146 lit. d) din Constituţie. În lipsa indicării unui text constituţional încălcat, ca cerinţă minimă, este evident că cererea părţii nu putea fi calificată ca fiind o excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar instanţa de judecată nu ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituţională, ci să o respingă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. Eventual, instanţa de judecată, ţinând cont de rolul său activ, ar fi trebuit să îi pună în vedere părţii să îşi motiveze cererea pentru a putea sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.Întrucât şi în cauza de faţă se constată o încălcare a exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cele arătate mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis.Mai mult, Curtea reţine că aspectele învederate de autorul excepţiei sunt chestiuni de aplicare şi interpretare a legii, a căror soluţionare ţine de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167^1 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Constantin Greşoiu în Dosarul nr. 7.791/62/2009 al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Karoly––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește