Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 15 decembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, excepţie invocată de Mircea Bogdan Botezatu în Dosarul nr. 40/121/2004 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.414 D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepţie invocată de Ion Graur în Dosarul nr. 5.740/121/2006 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.375 D/2008 şi nr. 1.414 D/2008, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.414 D/2008 la Dosarul nr. 1.375 D/2008, care a fost primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 40/121/2004, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, excepţie invocată de Mircea Bogdan Botezatu.Prin Încheierea din 16 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.740/121/2006, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepţie invocată de Ion Graur.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate asemănătoare în dosarele conexate, se susţine, în esenţă, că interzicerea unor drepturi, în speţă cel de a alege, nu este necesară într-o societate democratică, unde toţi cetăţenii cu drept de vot trebuie să îşi exercite această posibilitate, chiar dacă au fost condamnaţi. În plus, această măsură se aplică discriminatoriu, doar cu privire la anumite infracţiuni şi cu privire la anumiţi infractori, aplicarea ei fiind hotărâtă pe criterii de discriminare, generate de limitele de pedeapsă, de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei şi de persoana infractorului.Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât aplicarea ca pedeapsă a restrângerii dreptului de a vota poate apărea ca fiind necesară într-o societate democratică, iar această restrângere nu se aplică în mod discriminatoriu, ci în conformitate cu regulile şi principiile stabilite de Codul penal. Împrejurarea că doar în anumite situaţii se ajunge la aplicarea acestei pedepse nu poate fi considerată discriminatorie, întrucât astfel se face transpunerea în practică a unui principiu de bază al dreptului penal, şi anume cel al individualizării sancţiunilor de drept penal.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, potrivit cărora "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice". … Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 36 privind dreptul la vot, ale art. 37 privind dreptul de a fi ales şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că normele criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, şi Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Codul penal. De asemenea, prin Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, pentru considerentele acolo arătate.Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care o fundamentează îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepţie invocată de Mircea Bogdan Botezatu şi de Ion Graur în dosarele nr. 40/121/2004 şi nr. 5.740/121/2006 ale Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–––