DECIZIE nr. 1.230 din 20 decembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.040/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, reprezentat de Raluca Păşcuţ, şi partea Mihaela Gorodin.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că textele de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie şi aduc atingere dreptului de proprietate al angajatorului.Partea Mihaela Gorodin solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 38.040/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L. din Bucureşti cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de Mihaela Gorodin împotriva deciziei de concediere emise de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 77 din Codul muncii este contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât îngrădeşte dreptul angajatorului de a invoca în apărarea poziţiei sale şi a intereselor sale legitime şi alte motive decât cele enumerate în decizia de concediere. De asemenea, consideră că art. 78 alin. (2) din Codul muncii, referitor la obligarea, prin hotărârea instanţei de judecată, ca angajatorul să pună la dispoziţia angajatului concediat funcţia deţinută anterior, aduce atingere dreptului de proprietate privată şi principiului libertăţii economice, precum şi prevederilor art. 57 din Constituţie referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că posibilitatea invocării de către angajator a unor noi motive, altele decât cele cuprinse în decizia de concediere, ar încălca principiul judecării cu prioritate a litigiilor de muncă. De asemenea, arată că repunerea părţilor în situaţia anterioară reprezintă finalitatea judecăţii pentru salariat, iar dacă acesta nu şi-ar primi drepturile băneşti, ca şi cum măsura nelegală a concedierii nu ar fi existat, atunci judecata ar fi lipsită de finalitate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că art. 77 din Codul muncii reprezintă norme de procedură în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, precum şi cu art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă şi protecţia socială a salariaţilor. De asemenea, arată că fără dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii nu s-ar asigura repararea prejudiciului salariatului constând în atingerea exerciţiului dreptului la muncă şi nici stabilitatea raporturilor juridice de muncă, în considerarea specificităţii acestora. În sfârşit, arată că libertatea economică nu poate constitui fundament al încălcării dispoziţiilor legale ce reglementează concedierea personalului.Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:– Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.– Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 77: "În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.";– Art. 78 alin. (2): "La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere."Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate.Astfel, prin Decizia nr. 378 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77 din Codul muncii, reţinând că „acestea constituie norme de procedură, determinând limitele examinării legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere, respectiv mijloacele procedurale pe care le pot folosi părţile în dovedirea susţinerilor lor.Aceste dispoziţii legale se află însă în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, conform cărora stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Astfel, în cazul conflictelor de muncă, determinate de concedierea angajaţilor, instanţa judecătorească va examina legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere în raport cu motivele de fapt şi de drept precizate de angajator în acea decizie, faţă de care salariatul şi-a pregătit şi formulat apărările. Ca atare, orice alte motive de fapt şi de drept invocate ulterior nu pot influenţa legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii deciziei."Prin Decizia nr. 269 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 78 alin. (2) din Codul muncii, a statuat că „repunerea părţilor în situaţia anterioară nu lezează în niciun mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept care trebuie exercitat cu respectarea conţinutului şi limitelor sale, stabilite de lege. Fără posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar repara şi nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor la muncă.În ceea ce priveşte art. 45 din Constituţie, acesta garantează accesul liber al oricărei persoane la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii. Curtea reţine însă că aceste prevederi constituţionale nu îl îndreptăţesc pe angajator, proprietar al unei firme, să acţioneze în mod arbitrar, nesocotind dispoziţiile legale referitoare la organizarea şi funcţionarea firmei respective, inclusiv cele referitoare la angajarea şi concedierea personalului.Pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută nici critica autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 57 din Constituţie, referitoare la obligaţia exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi a libertăţilor altora."Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Rio Bucovina” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.040/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește