Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 10 noiembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cizic Mazilu Gustav Adrian în Dosarul nr. 417/32/2010 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.552D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită admiterea excepţiei.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 417/32/2010, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cizic Mazilu Gustav Adrian într-o cauză ce are ca obiect o acţiune în contencios administrativ referitoare la pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că cele două ordonanţe de urgenţă sunt neconstituţionale, deoarece au fost emise fără a exista o lege de abilitare în acest sens. Totodată, neconstituţionalitatea decurge şi din faptul că ordonanţele au intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, ceea ce contravine prevederilor art. 4 din Codul fiscal, care prevăd că acesta se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, iar orice modificare sau completare a codului intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că interdicţia reglementării în domenii care fac obiectul legilor organice şi obligativitatea stabilirii, prin legea de abilitare, a domeniului şi datei până la care se pot emite ordonanţe sunt prevăzute de art. 115 din Constituţie pentru ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, iar nu şi în cazul ordonanţelor de urgenţă, care se adoptă de către Guvern în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 279/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 88/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2011.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 108 alin. (3) referitor la actele Guvernului şi ale art. 115 alin. (1) şi (2) referitor la delegarea legislativă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că cele două ordonanţe de urgenţă criticate au fost emise în temeiul delegării legislative prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. În această situaţie, reglementarea constituţională nu cere existenţa unei legi speciale de abilitare, ci existenţa unor situaţii extraordinare, care impun intervenţia imediată a Guvernului, prin adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. Astfel, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 108 alin. (3) şi cele ale art. 115 alin. (1) şi (2) nu sunt incidente în cauză.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale ordonanţelor de urgenţă criticate, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Aşa fiind, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cizic Mazilu Gustav Adrian în Dosarul nr. 417/32/2010 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––-