DECIZIE nr. 1.222 din 29 septembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepţie ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurenţiu Mănăstireanu şi Octavian Mănăstireanu în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat Curţii Constituţionale un înscris prin care solicită şi argumentează respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi judecarea în lipsă a cauzei.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că autorul excepţiei critică, în realitate, modalitatea în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a interpretat, în decizia sa, textul de lege examinat, fără ca acesta să conţină însă elemente de neconstituţionalitate. În plus, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 43/2003, legiuitorul este cel care, în funcţie de politica economico-socială a statului şi resursele sale financiare, stabileşte existenţa, întinderea şi cuantumul măsurilor reparatorii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României”.Excepţia a fost ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurenţiu Mănăstireanu şi Octavian Mănăstireanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 contravin principiului egalităţii cetăţenilor în drepturi, „în măsura în care sunt interpretate în sensul restrângerii dreptului efectiv şi concret al persoanei îndreptăţite la compensaţii în baza Legii nr. 290/2003, dacă aceasta a beneficiat sau urmează să beneficieze de reconstituiri ale dreptului de proprietate în baza legilor funciare pentru suprafeţe de teren distincte de cele ce fac obiectul acestei legi.” În situaţii analoage – beneficiari ai Legii nr. 290/2003 – apare o discriminare pe criterii patrimoniale în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. Tratamentul legal „poate fi considerat just în ipoteza în care reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor de fond funciar s-a făcut pentru terenuri a căror proprietate a fost dobândită iniţial de titular sau autorii acestuia ca o compensaţie pentru terenurile sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa” (proprietate pierdută în procesul de cooperativizare), deoarece, în această situaţie, s-ar putea obţine reparaţii de două ori pentru acelaşi bun (o dată în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi o dată în baza Legii nr. 290/2003). Însă, „în toate celelalte situaţii, când titularii sau autorii acestuia au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor de fond funciar pentru terenuri care nu au avut nicio legătură, din perspectiva dobândirii iniţiale, cu proprietăţile pierdute în teritoriile de dincolo de Prut, această interpretare creează premisele unui tratament discriminatoriu, nejustificat printr-un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui.” Cu alte cuvinte, o persoană care are dreptul la reparaţii atât în baza Legii nr. 290/2003, cât şi a Legii fondului funciar va obţine în final reconstituirea sau compensaţia pentru o suprafaţă mai mică de teren decât persoana care reclamă aplicarea dispoziţiilor reparatorii în baza unei singure legi.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile criticate "sunt constituţionale doar în măsura în care nu restrâng exerciţiul drepturilor legale ale cetăţenilor de a beneficia de despăgubirile ce li se cuvin". Urmează ca interpretarea potrivit căreia textul legal constituie o îngrădire adusă dreptului legal la despăgubire – în mod integral şi reparabil – să fie analizată de Curtea Constituţională, "în considerarea rolului stabilit de lege".Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, sunt amintite considerentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu referire la prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000, care sunt valabile şi în prezenta speţă (deciziile nr. 43/2003 şi nr. 986/2008), arătând că soluţia legislativă consacrată de dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 290/2003 ţin de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de constituţionalitate. De asemenea, nu se pune problema încălcării principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, întrucât textul se aplică deopotrivă tuturor persoanelor vizate de textul legal.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Acestea nu contravin principiului egalităţii în drepturi atât timp cât se aplică uniform pentru toţi cei cărora li se adresează, fără privilegii şi fără discriminări, şi nici nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. „În plus, este atributul exclusiv al legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.”Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, având următoarea redactare: „(3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafeţe de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia au dreptul la atribuiri în natură, despăgubiri sau compensaţii în baza prezentei legi numai pentru diferenţa până la limita suprafeţelor prevăzute la alin. (2).”Potrivit art. 2 alin. (2), la care textul criticat face trimitere, totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensaţiile nu poate să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier de proprietar deposedat.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceeaşi critică privind limitarea suprafeţelor de teren asupra cărora se poate reconstitui, ca urmare a despăgubirilor sau compensaţiilor, dreptul de proprietate, sesizată de autorul prezentei excepţii, a mai fost analizată prin Decizia nr. 43 din 14 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, de principiu, că „limitarea suprafeţei restituite pe fiecare titular deposedat, la 50 ha pentru terenurile agricole şi 10 ha pentru terenurile forestiere (…) se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional”, deoarece „este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel «legislator pozitiv»”.Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea constată că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, nu sunt contrare principiului egalităţii cetăţenilor în drepturi, statuat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceleaşi dispoziţii se aplică în aceeaşi măsură tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza acestor norme, fără privilegii şi fără discriminări, şi nici nu aduc vreo restrângere vreunui drept fundamental, astfel încât să încalce dispoziţiile art. 53 din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepţie ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurenţiu Mănăstireanu şi Octavian Mănăstireanu în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește