DECIZIE nr. 1.221 din 29 septembrie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează asupra faptului că autorul excepţiei a comunicat Curţii Constituţionale un înscris prin care solicită şi argumentează admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile legale criticate transpun la nivelul legii organice prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, referitoare la dreptul la negocieri colective în materie de muncă, limitarea de care vorbeşte autorul excepţiei în cuprinsul criticii de neconstituţionalitate fiind o consecinţă firească a principiului stabilităţii ce caracterizează statutul funcţionarilor publici. Ca atare, în privinţa anumitor drepturi, excluse de la negociere, legiuitorul este cel care stabileşte existenţa, întinderea şi modalitatea acestora de exercitare. Totodată, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivă exclude funcţionarii publici din sfera destinatarilor săi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 655/33/2008, Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.Excepţia a fost ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, reglementând limitativ, prin utilizarea adverbului „numai”, domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încalcă drepturile fundamentale la negociere colectivă şi la nediscriminare. Textele constituţionale, convenţionale şi legale indicate reglementează dreptul la negociere colectivă, fără a-l limita sau fără a institui tratamente diferenţiate, or prevederile de lege criticate conţin norme limitative care nu sunt „constituţional fundamentate”. Limitarea domeniilor în care se pot negocia acorduri colective se aplică doar funcţionarilor publici ai autorităţilor şi instituţiilor publice din sectorul bugetar, finanţate de la bugetul de stat, nu şi personalului contractual din cadrul aceleiaşi autorităţi şi instituţii bugetare şi nici celorlalte categorii de salariaţi la nivel naţional, pentru care contractul colectiv de muncă negociat conform legii reprezintă dreptul părţilor, ceea ce creează o discriminare a primei categorii de funcţionari publici faţă de celelalte categorii de salariaţi, doar pe considerentul calităţii de „funcţionar public.”Autorul excepţiei de neconstitu ţionalitate mai arată că, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice ce realizează venituri proprii, limitarea este cu atât mai puţin justificată, deoarece negocierea altor drepturi şi categorii de drepturi ar fi posibilă fără ca bugetul de stat să fie afectat.Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dreptul la negocieri colective, invocat, nu este un drept absolut, astfel că stabilirea condiţiilor în care negocierile şi convenţiile colective trebuie desfăşurate, respectiv încheiate cu salariaţii aparţinând unor anumite categorii profesionale, revin exclusiv legiuitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi, statuat de art. 16 din Constituţie. În plus, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective de muncă salariaţii instituţiilor bugetare nu pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin lege, aceste contracte având un regim juridic special, determinat de situaţia deosebită a părţilor contractante. Textul de lege criticat oferă posibilitatea salariaţilor care au raporturi de serviciu cu conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare, de a încheia acorduri (convenţii) anuale, prin negocierea acelor clauze care sunt permise în limitele şi cu condiţiile prevăzute de lege, în limita fondurilor bugetare alocate cu această destinaţie, în acord cu exigenţele prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. Totodată, se menţionează că, potrivit art. 6 din Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivă, care face parte din dreptul intern, fiind ratificată de România, funcţionarii publici nu sunt incluşi în câmpul de aplicare al acestei convenţii.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale, fiind în acord cu exigenţele prevederilor art. 16 şi ale art. 41 din Legea fundamentală. Totodată, se arată că autorul excepţiei vizează, în realitate, completarea textului legal criticat, aspect ce nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: „(1) Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; … b) sănătatea şi securitatea în muncă; … c) programul zilnic de lucru; … d) perfecţionarea profesională; … e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile constituţionale ale art. 9 – Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, precum şi ale art. 41 alin. (5), prin care dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. De asemenea, sunt menţionate "principiile egalităţii şi nediscriminării, aşa cum sunt ele statuate în tratatele internaţionale ratificate de România, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în Ordonanţa Guvernului. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002„, „dreptul la negociere sindicală, aşa cum este el statuat de Convenţia privind libertatea sindicală nr. 87/1948, Carta Socială Europeană, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi garanţiile stabilite privind dreptul de informare şi consultare, garanţiile privind adoptarea şi aplicarea legii fără a aduce atingere principiilor libertăţii sindicale, negocierii şi nediscriminării.”Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate, excepţia urmând să fie respinsă.Din motivarea autorului excepţiei rezultă că acesta doreşte, în realitate, ca în acordurile anuale dintre autorităţile şi instituţiile publice, pe de o parte, şi sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, pe de altă parte, să fie cuprinse şi alte măsuri decât cele la care limitativ se referă art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, această îngrădire fiind în esenţă contrară, în opinia sa, principiului nediscriminării şi dreptului la negociere colectivă.Cât priveşte principiul nediscriminării, Curtea reţine că acesta nu poate fi invocat în ipoteza a două situaţii sau categorii de subiecte de drept diferite, ci doar în condiţii comparabile sau de egalitate, fără diferenţe majore, esenţiale dintre cei doi termeni reglementaţi în ipoteza unei norme juridice. Astfel, funcţionarii publici reprezintă o categorie de salariaţi aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, al transparenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii în exercitarea funcţiei publice şi al subordonării ierarhice. Aşadar, consecinţele ce derivă din această diferenţă de statut profesional nu decurg, aşa cum afirmă autorul excepţiei, din "simplul considerent al calităţii de funcţionar public", ci constau într-o serie de drepturi şi obligaţii specifice, reglementate de lege, printre care şi aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, criticate pentru neconstituţionalitate. O reglementare asemănătoare se regăseşte şi la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, potrivit cărora „Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.”Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor venituri, şi anume bugetul public naţional. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părţi nu are semnificaţia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care art. 9 din Legea fundamentală, invocat de autorul excepţiei, prevede expres că "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii." De altfel, Convenţia nr. 98/1949 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra dreptului de organizare şi de negociere colectivă, ratificată de România prin Decretul nr. 352 din 1958, precizează, la art. 6, că aceasta nu se aplică funcţionarilor publici, urmând ca fiecare stat membru să adopte în legislaţia naţională măsurile proprii referitoare la garanţiile prevăzute în convenţie privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește