DECIZIE nr. 1.210 din 20 septembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Şandor în Dosarul nr. 1.713/33/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.223D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra notelor depuse la dosar de către părţile Ioana Şandor, Maria Şandor, Alexandru Şandor, Pavel Şandor, Ilie Grigore Şandor şi Claudia Adriana Opriş, prin care aceştia solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.713/33/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Şandor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate dau posibilitatea reclamantului "de a fi apărat direct de instanţa de judecată" prin disjungerea, suspendarea sau realizarea unui conflict negativ de competenţă, ceea ce determină o încălcare a principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă prin raportare la prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Dispoziţiile de lege referitoare la conflictul de competenţă şi procedura soluţionării acestuia, precum şi disjungerea cauzelor constituie norme de procedură pentru asigurarea unei bune administrări a justiţiei, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În continuare, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 721/2007 şi nr. 254/2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părţi, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:– Art. 20 pct. 2: "Există conflict de competenţă: […] 2. când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.";– Art. 21: Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă, va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.";– Art. 165: "În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedură a căror edictare reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului, care poate reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers normelor şi principiilor constituţionale. Or, în speţă nu poate fi reţinută încălcarea vreunui text constituţional.De asemenea, Curtea constată că măsurile referitoare la disjungerea cauzelor, precum şi la înaintarea dosarului instanţei în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă sunt dispuse de instanţa de judecată şi în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, fără a se încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, contribuind totodată şi la evitarea tergiversării în soluţionarea cauzei.De altfel, în cazul unui conflict negativ de competenţă, instanţa este ţinută de respectarea dispoziţiilor legale care prevăd competenţa materială, în caz contrar hotărârea sa fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 105 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 165 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Şandor în Dosarul nr. 1.713/33/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește